12.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, aprilie 30, 2024

Casa Judeteană de Pensii Teleorman: Drepturile urmașilor personalului medical decedat din cauza infectării cu COVID-19

Sănătate

În conformitate cu prevederile art. 4, alin (1) din Legea nr. 56 din 15.05.2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID – 19: „Urmașii personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de următoarele drepturi:

a) dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

b) pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) la data decesului;”

Aliniatul (2) al art. 4 din Legea nr. 56/2020 menționează că „soţia/soţul supravieţuitoare/supravieţuitor beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) dacă nu se recăsătoreşte.”

De asemenea, prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 56/2020 menționează că „în termen de 15 zile de la data acordării drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), beneficiarul optează pentru drepturile stabilite conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi pensia de urmaş stabilită potrivit prezentei legi.”

Până la clarificarea aspectelor legate de aplicarea Legii nr. 56/2020, casele teritoriale de pensii vor stabili și plăti drepturile de pensie conform Legii nr. 263/2010, urmând ca după modificarea Legii nr. 56/2020 să se stabilească și drepturile prevăzute de acest act normativ, drepturi care vor fi acordate de la data de la care se cuvin.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole