Donațiile pot fi făcute accesând pagina de facebook: https://www.facebook.com/donate/745593912906966/
Dragi prieteni şi oameni cu suflet mare, începem o nouă campania de strângere de fonduri pentru Andreea. Din păcate, tratamentul cu citostatice urmat de ea în ultimele luni nu a reușit să învingă boala, iar medicul curant ne-a dat o veste foarte, foarte dură: transplantul de celule stem este singura ei șansă de supraviețuire! Costurile pe care le presupun internarea, tratamentul și transplantul la spitalul San Raffael din Italia, care a raspuns solicitarii noastre, sunt de minimum 250 000 de euro. Această sumă este prea mare, uriaşă, peste puterile lor de a face rost de aceşti bani. Dar noi toţi, dacă ne unim forţele putem lupta pentru a reda zâmbetul acestei tinere mămici, soțului, și celor doi îngerași ai lor, Andrei și Vlăduț.
Pentru cei care nu cunoșteți povestea și drama prin care ea trece, Andreea are 33 de ani, este absolventă a școlii de poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, promoția 2009, an în care a fost repartizată la Poliția Municipiului Roșiorii de Vede. Este căsătorită cu Ovidiu și au împreună doi îngerași – pe Andrei, care are 7 ani și pe Vlăduț, în vârstă de numai doi anișori. Indiferent dacă este acasă sau la serviciu, Andreea este o persoană energică și foarte entuziastă în tot ceea ce face. În luna mai a acestui an, însă , s-a simțit foarte slăbită. A crezut inițial că este vorba despre o banală răceală, dar simptomele s-au agravat. Ulterior s-a prezentat la spital pentru analize amănunțite. A fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută , o boala care a căzut ca un trăznet asupra ei și a lui Ovidiu. Un diagnostic care a necesitat un tratament rapid și care a presupus transfuzii de sânge. Nu a fost deloc singură, o armată de oameni a dat dovadă de unitate și s-a mobilizat să o ajute, donând la foarte multe centre de transfuzii sanguine din toată țara. Au urmat câteva luni în care tot ce am putut face a fost să ne rugăm la Dumnezeu și să sperăm că tratamentul cu citostatice va da roade. Din nefericire, nu a fost așa, dar lupta nu este nici pe departe pierdută. Este momentul în care putem să fim din nou alaturi de ea în această luptă, momentul în care putem face ceva concret să o ajutăm . Am decis împreună cu familia să pornim acestă strângere de fonduri, de 50 000 € pentru a strânge cât mai urgent măcar o parte din sumă. Orice mică donație contează și este pentru Andreea un pas mai aproape de tratamentul de care are atâta nevoie!
Viața este de multe ori nedreaptă, dar cu cine să ne certăm? Viața are suișuri și coborâșuri… Puteam fi noi în situația în care să avem nevoie de ajutor, putea fi mama, soția sau fiica unuia din noi!
Haideți să salvăm o viață!
Donațiile pot fi făcute accesând pagina de facebook: https://www.facebook.com/donate/745593912906966/