Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, a avut o nouă rundă de întâlniri cu directorii tuturor unităților de învățământ și reprezentanții părinților – președinți ai Comitetelor Reprezentative de Părinți, Asociațiilor de Părinți, membri în Consiliile de Administrație – de la fiecare unitate de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal, în vederea analizei stadiului în care se află la acest moment pregătirile pentru începerea noului an școlar în condiții de maximă siguranță, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.
Ca și la întâlnirile precedente, a participat și Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociației de Părinți.
Au fost analizate și posibilitățile existente în fiecare unitate de învățământ din punct de vedere al infrastructurii și dotărilor, astfel încât anul școlar să poată începe cu prezența fizică a preșcolarilor și elevilor la școală, respectându-se toate măsurile privind prevenirea răspândirii Coronavirusului, conform normelor în vigoare.
Primarul Victor Drăgușin a direcționat fonduri importante către toate unitățile de învățământ din municipiul Alexandria, încă de la începutul pandemiei, pentru a asigura, fără excepție, apă caldă la toate toaletele, dozatoare de săpun și uscătoare de mâini, prosoape de hârtie, dispensere pentru dezinfectanți la intrările/ieșirile din școli, precum și la intrarea în fiecare sală de clasă, termometre digitale non contact. Grădinițele, atât cele cu program prelungit, cât și cele cu program normal, sunt deja dotate și cu termoscanere performante, iar la școlile gimnaziale și licee urmează ca la începutul săptămânii viitoare să fie montate camere cu termoviziune, care vor identifica imediat persoanele a căror temperatură corporală este mare.
Au fost direcționate, conform nevoilor fiecărei școli, sume importante pentru asigurarea unei rețele de internet care să facă față pentru transmiterea simultană a lecțiilor online, în cazul în care se va opta pentru învățământul mixt sau online în totalitate, dar și pentru achiziționarea de calculatoare, laptopuri, camere web, pentru asigurarea în fiecare sală de clasă a logisticii necesare desfășurării cursurilor online, atât la școli și licee, cât și la grădinițe.
Nu în ultimul rând au fost alocate unităților de învățământ și vor mai fi alocate, în funcție de solicitări, fondurile necesare pentru achiziționarea și montarea pereților despărțitori din plexiglas, în sălile de clasă în care nu poate fi asigurată distanța minimă de un metru între elevi.
De asemenea, a fost demarată procedura de achiziție a 1054 de tablete pentru elevii care nu dispun de aparatura necesară participării la lecțiile online, conform evaluării conducerii fiecărei unități de învățământ.
Mai mult decât atât, săptămâna trecută a fost alocată suma de 270 000 lei din bugetul local pentru achiziționarea măștilor necesare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice din toate unitățile de învățământ din municipiul Alexandria.
Astfel, au fost alocate fonduri tuturor unităților de învățământ, atât pentru asigurarea măsurilor de igienă, de prevenire a răspândirii bolilor infecțioase și distanțare pentru cazul în care se va lua decizia prezenței tuturor elevilor la școală, cât și pentru asigurarea logisticii necesare pentru învățământ online.
Cu toate măsurile luate, din cauza efectivelor foarte mari de elevi în clase, la unitățile de învățământ gimnazial și liceal, precum și la cele de învățământ preșcolar, și mai ales a lipsei unei legislații care să permită plata dascălilor pentru ore suplimentare și angajarea personalului necesar pentru îngrijire și curățenie, în cazul împărțirii claselor în două grupe, în unele unități de învățământ se va lua decizia începerii anului școlar pe așa zisul scenariu 2, respectiv jumătate din efectiv la școală, jumătate online, cu rocada acestor grupe cel mai probabil la două săptămâni.
În cazul grădinițelor cu program prelungit, în urma discuțiilor purtate, a reieșit că cea mai mare problemă este asigurarea distanțării fizice în dormitoare, în condițiile în care sunt grupe în care numărul copiilor ajunge și la 38. De asemenea, lipsa îngrijitoarelor și a unei legislații care să permită angajarea acestora este încă un motiv care face imposibilă prezența tuturor copiilor la grădiniță.
Decizia finală în ceea ce privește modalitatea în care va începe anul școlar în unitățile de învățământ nu a fost însă luată. Vor urma discuții și săptămâna viitoare, când primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, va invita alături de directorii unităților de învățământ și reprezentanții părinților, conducerea ISJ Teleorman, dar și a DSP Teleorman.
Însă, decizia finală privind varianta în care va începe anul școlar în fiecare unitate de învățământ, va fi luată în CJSU Teleorman, al cărui președinte este prefectul județului, pe baza situației epidemiologice transmise de DSP, propunerea Consiliului de Administrație al unității de învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică.
Primarul din Alexandria, Victor Dragușin – Înalnire cu directorii unităților de învățământ și reprezentanții părinților
- Reclamă -