8.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, aprilie 27, 2024

Adrian Gâdea:„Politica trebuie făcută pe lucruri concrete, pe ceea ce ai făcut.”

Sănătate

Miercuri, 9 septembrie 2020, președintele PSD Teleorman, Adrian Gâdea, a susținut o conferință de presă.
Candidat la președinția Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea este recunoscut ca un profesionist desăvârșit, cu principii și reguli temeinic definite, punând preț pe oameni, pe care îi tratează cu respect, lucru de apreciat și, trebuie să recunoaștem, rar întâlnit.
Cu această ocazie, Adrian Gâdea a spus reprezentanților presei, pentru o bună informare a cetățenilor: „Eu particip la dezbateri cu cetățenii în fiecare zi. Oamenii mă cunosc și știu că sunt o persoană serioasă”, dând astfel lămuriri pentru faptul că nu a răspuns provocării lansate de Eugen Pârvulescu, de a se întâlni la Turnu Măgurele. În plus, social democratul a adăugat: „Mi s-ar fi părut mai corect să facă această invitație la Olteni (…) sau la Roșiorii de Vede, la Sala de Sport (…) sau la Necșești (…) sau la Ciolănești”, unde au fost făcute lucrări de reabilitare de care Eugen Pârvulescu nu este străin, deși neagă acest lucru.
Nemulțumit de măsurile luate de actualii guvernanți în pregătirea începerii noului an școlar, Adrian Gâdea a spus: „Asta înseamnă gratuitatea (învățământului)? Să arunci această responsabilitate în curtea părinților? Măști nu, tablete nu, internet nu (…) 2020 este anul negru al învățământului din România”.
Referindu-se la activitatea pe care a desfășurat-o atât ca președinte al CJ Teleorman, cât și ca ministru secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea a afirmat: „Cetățenii nu pot fi împărțiți în „ai noștri” și ai voștri” (…) Nu mi-am permis să tratez cetățenii în funcție de culoarea politică, nu m-a interesat carnetul de partid al primarului”, fapt care trebuie apreciat, în special că nu este întâlnit la actualii guvernanți.
Criticând și faptul că actualii guvernanți își însușesc realizări ale PSD, Adrian Gâdea a concluzionat: „E bine ca opinia publică să fie informată corect”, căci „Politica trebuie făcută pe lucruri concrete, pe ceea ce ai făcut. Noi spunem prima dată ce am făcut și apoi ce vom face”.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole