Jandarmii teleormăneni vor asigura, în această seară, măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării jocului de fotbal dintre echipele AFC Turris Oltul Turnu Măgurele și Universitatea Cluj, din cadrul Ligii a-II-a, ce se va disputa pe Stadionul Municipal din Turnu-Măgurele, începând cu ora 19.30.
Chiar dacă acesta se va desfășura fără spectatori, în contextul pandemiei cu COVID-19, jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei de fotbal pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea jocului.
Totodată, adresăm organizatorului și staff-urilor auxiliare celor două echipe următoarele recomandări preventive:
• să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
• să respecte măsurile de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
Măsuri de ordine și siguranță publică la jocul de fotbal dintre AFC Turris Oltul Turnu Măgurele și Universitatea Cluj
- Reclamă -