Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman reaminteşte că fost completată O.U.G. 33/2020, prin care se acordă bonificaţii pentru plata în termen impozitului pe profit şi impozitului pe veniturile microîntreprinderilor (5% pentru contribuabilii mari şi 10% pentru ceilalţi), stabilindu-se o serie de reguli noi:
a) pentru definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, prin declaraţia anuală, bonificaţia aplicată anterior (5% sau 10%), la declararea trimestrială, se scade din valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, iar în cazul în care bonificaţia depăşeşte valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, suma aferentă bonificaţiei care se ia în calcul este la nivelul valorii impozitului respectiv;
b) Bonificaţia se acordă şi pentru impozitul pe profit datorat trimestrial care se stinge cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenţi. Aceste prevederi se aplică şi pentru stingerile efectuate pentru impozitul pe profit datorat trimestrial, aferente trimestrelor I şi II ale anului 2020.
De aceste prevederi pot beneficia şi contribuabilii care au depus declaraţia privind impozitul pe profit datorat trimestrial aferentă trimestrelor I şi/sau II ale anului 2020, fără aplicarea bonificaţiilor, prin depunerea unei declaraţii rectificative şi cu respectarea condiţiilor prevăzute.
Finanţele Teleorman anunţă noi bonificaţii în cazul plăţii unor impozite la termen

- Reclamă -