15.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, octombrie 12, 2024

Prognoza METEO pentru Teleorman. Ploile se lasă aşteptate iar temperaturile nocturne scad de la o zi la alta

Sănătate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 9-22 noiembrie 2020.
Vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate sau ceaţă mai ales în zonele joase derelief, condiţii în care, în prima săptămână de prognoză, regimul termic nocturn va fi unul plăcut, cu temperaturi peste cele specifice perioadei, mediate regional la valori de 4…6 grade. În săptămâna a doua, minimele vor fi mai scăzute, mediate în jurul a 0 grade. Temperaturile maxime însă, vor scădea treptat în intervalul 9…15 noiembrie, astfel că media acestora va coborî de la 14 la 8 grade, dar se vor stabiliza la această valoare pe restul perioadei până la final. Ploi slabe şi pe arii restrânse se vor semnala pe aproape tot parcursul intervalului, doar între 18 şi 21 noiembrie vor fi probabil în extindere uşoară.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole