În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la următoarele misiuni:
- 11 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
- 3 incendii, unul izbucnit la o locuință din comuna Nenciulești și două la anexele gospodărești din localitățile Drăcșenei și Alexandria;
- 9 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești;
- 10 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus;
- 10 activități de informare a populației cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, prin intermediul mesajelor audio transmise cu ajutorul autospecialelor de primă intervenție și comandă.
În perioada menționată, personalul inspecției de prevenire a desfășurat două verificări de specialitate în vederea emiterii autorizației de securitate la incendiu și 24 de controale la obiectivele în care urmează să fie amenajate secții de votare, din 9 localități.
În contextul pandemiei, salvatorii teleormăneni au continuat acțiunile de informare, prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus în mai multe unități administrativ-teritoriale din județ (Alexandria,Turnu Măgurele,Videle, Bujoru, Pietroșani, Poroschia, Crângu, Dracea, Năsturelu și Ciuperceni), constând în 19 controale la unitățile de comerț și alimentație publică unde pot fi întâlnite aglomerări de persoane. Pe timpul acestor misiuni, pompierii au constatat faptul că în unele împrejurări nu erau respectate măsurile de protecție individuală, motiv pentru care au aplicat 12 sancțiuni contravenționale.
Situația continuă să fie dificilă, atât la nivel național, cât și județean, ceea ce ar trebui să ne determine în a respecta cu strictețe regulile de protecție sanitară pentru a putea aduce normalitatea mai aproape și a continua activitățile de zi cu zi.
Tot ceea ce trebuie să facem cu toții este:
✅ să purtăm masca astfel încât nasul și gura să fie acoperite 😷;
✅ să ne igienizăm frecvent mâinile după contactul cu mediul extern și să evităm ducerea lor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil 🤲;
✅ să evităm locurile aglomerate și să păstrăm distanța de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru ⛔️🚻.
Doar prin eforturile noastre comune vom reuși să trecem cu bine peste această perioadă dificilă!
Coșul de fum continuă să facă pagube
Azi-noapte, la ora 02.53, pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Nenciulești.
Incendiul, care se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe aproape 60 mp, la depozitul de cereale, în care se aflau cca. 650 kg de grâu și 500 kg de porumb, la un panou solar și la elementele din plastic de pe partea stângă ale unui autoturism parcat în imediata apropiere, a fost localizat rapid în limitele găsite și stins în totalitate după aproximativ două ore și jumătate.
Pagubele au fost estimate la suma de 30000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate la peste 90000 de lei, reprezentând restul casei de locuit, autoturismul și celelalte anexe gospodărești.
Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum deteriorat care a permis scânteilor să ajungă pe materialele textile din podul locuinței.
A lăsat aparatul de gătit nesupravegheat
Ieri, aproape de ora prânzului, la 11.55, o persoană din localitatea Drăcșănei a lăsat nesupravegheat aragazul pornit, acest lucru putând să o lase fără agoniseala de o viață, prin distrugerea întregii locuințe.
Din fericire, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au ajuns rapid la locul evenimentului și au reușit să limiteze pagubele la o anexă gospodărească, formată din două camere, salvând astfel casa de locuit.
Pagubele, reprezentând aparatul de gătit, o butelie, articole de îmbrăcăminte, mobilierul din cele două încăperi și acoperișul anexei pe cca. 20 mp, au fost estimate la suma de 10000 de lei, în timp ce valoare bunurilor salvate a fost apreciată la peste 20000 de lei.
La această intervenție nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a incendiului – utilizarea unui mijloc de încălzire cu improvizaţii
Pompierii militari alexăndrineni au intervenit azi-noapte, în jurul orei 22.55, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiul Alexandria.
Focul, care se manifesta la aproximativ 200 kg de lemne, deșeuri și carton pesat, a fost stins în mai puțin de 30 de minute, în limitele găsite.
Pagubele au fost estimate la suma de 200 de lei, iar valoarea bunurilor salvate, reprezentând casa de locuit, la aproximativ 250000 de lei.
Cauza probabilă a acestui eveniment a fost folosirea unui mijloc de încălzire cu improvizații.
Pompierii vă recomandă…
În vederea protejării vieții și bunurilor de efectele distructive ale incendiilor, recomandăm cetățenilor să acorde mai multă atenţie respectării măsurilor de prevenire și apărare împotriva incendiilor specifice sezonului rece:
📌 asigurarea izolării termice a sistemelor de încălzire față de materialele combustibile din apropierea acestora;
-📌 verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
📌 coșurile de fum trebuie curățate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
📌 coșurile de fum trebuie izolate termic față de elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală de lemn și altele asemenea);
📌 se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate.
⚠️ Foarte important!
Solicităm cetățenilor anunțarea pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a tuturor evenimentelor care pot pune în pericol viața și bunurile materiale ale semenilor ori mediul înconjurător. Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24!