Ieri după-amiază, la ora 17.15, pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Moșteni.
Un echipaj de pompieri, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj medical din cadrul SAJ Teleorman au ajuns rapid la locul evenimentului, constatând faptul că victima, un bărbat de 26 de ani, a scăpat ca prin minune cu răni ușoare, cu toate că autoturismul a fost grav avariat. Persoana rănită a primit primul ajutor calificat după care a refuzat transportarea la spital.
Pompierii au continuat misiunea prin asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.