15.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, octombrie 12, 2024

CAS Teleorman: Accesul la sistemele de sănătate din România și Regatul Unit, în contextul Brexit

Sănătate

Perioada de tranziție, pe care o parcurgem după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, se va încheia la data de 31 decembrie 2020.

Până la acea dată, cetățenii români și membrii lor de familie vor beneficia în Regatul Unit de același tratament care li se aplică în prezent tuturor cetățenilor unui stat membru UE, respectiv legislația europeană privind libera circulație a persoanelor, pentru a putea locui, lucra sau studia în continuare în Regatul Unit. De asemenea, resortisanții britanici și membrii acestora de familie vor beneficia în România de același tratament care li se aplică cetățenilor unui stat membru UE, conform drepturilor care decurg din legislația UE privind libera circulație a persoanelor.

După finalizarea perioadei de tranziție, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români care s-au înregistrat în noul sistem de înregistrare britanic (EU Settlement Scheme-EUSS), vor avea acces, potrivit prevederilor din Acordul de retragere, la serviciile medicale pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor legislației naționale din Regatul Unit.

Înregistrarea în sistemul EUSS poate fi făcută până la data de 30 iunie 2021, cu condiția să vă fi aflat pe teritoriul Regatului Unit înainte de data de 1 ianuarie 2021.

Asigurații români beneficiari ai Acordului de retragere vor avea acces la servicii medicale în baza prevederilor legislației naționale din Regatul Unit, precum și în baza prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială în vigoare. Astfel, dreptul asiguraților români de a accesa prestațiile corespunzătoare sistemului de asigurări de sănătate pe teritoriul Regatului Unit va fi acordat pe întreaga perioadă în care aceștia se află într-un context transfrontalier România-Regatul Unit, context inițiat anterior datei de 31 decembrie 2020, în condițiile prevăzute în Acordul de retragere.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români care nu sunt beneficiari ai Acordului de retragere și care se vor deplasa în Regatul Unit pentru mai mult de șase luni trebuie să plătească taxa de sănătate pentru imigrație (IHS), care le va permite să acceseze asistență medicală în Regatul Unit prin National Health Service (NHS).

Conform prevederilor din Acordul de retragere, resortisanții britanici care au dreptul la rezidență legală pe teritoriul României vor avea acces, după finalizarea perioadei de tranziție, la servicii medicale pe teritoriul României, în baza prevederilor legislației naționale și ale prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială.

Asigurații britanici beneficiari ai Acordului de retragere vor avea dreptul să acceseze serviciile medicale corespunzătoare sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, atât timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute în Acordul de retragere.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care intră sub incidența reglementărilor determinate de Brexit, CNAS a creat pe site-ul propriu o secțiune specială, în care au fost postate informații referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România și Regatul Unit: http://www.cnas.ro/page/brexit.html

Informațiile vor fi actualizate permanent, pe măsură ce se vor stabili noi reguli, în urma negocierilor derulate în prezent între UE și Regatul Unit.

De asemenea, persoanele care doresc informații suplimentare în domeniul asigurărilor de sănătate, în contextul Brexit, pot adresa întrebări la adresa de e-mail brexit@casan.ro , pentru a primi răspunsul experților.
Este recomandat faptul ca înainte de a călători în Regatul Unit să vă informați asupra condițiilor de deplasare și a modului în care pot fi accesate serviciile de asistență medicală.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole