La ora 23.00, pompierii militari au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de producerea unui accident rutier pe DN 51, între Zimnicea și Izvoarele, cu un autoturism răsturnat și o victimă posibil încarcerată.
Pentru gestionarea acestui eveniment, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Zimnicea, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Teleorman.
Salvatorii au găsit la locul evenimentului un autoturism răsturnat, cu o victimă de gen feminin, de aproximativ 65 de ani, conștientă, cooperantă și neîncarcerată, însă cu mai multe traumatisme. Aceasta a fost preluată de echipajul medical și transportată la Spitalul Județean Alexandria pentru investigații amănunţite și îngrijiri de specialitate.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.