15.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, octombrie 12, 2024

Primii paşi spre dezvoltarea profesională în domeniul economic – ECONOMIC

Sănătate

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN TELEORMAN, în parteneriat cu ASOCIAȚIA DE PRIETENIE ROMÂNO – FRANCEZĂ „ROMFRA” implementează proiectul Primii paşi spre dezvoltarea profesională în domeniul economic – ECONOMIC – POCU/633/6/14/131925, proiect cu finanțare nerambursabilă ce are ca obiectiv creşterea ratei de participare a elevilor din învăţământul terţiar non-universitar la programe de învăţare la locul de muncă, prin participarea unui număr de 184 elevi la activităţi relevante şi obligatorii precum stagii de practică, şedinţe de consiliere şi orientare în carieră, precum şi participarea în cadrul unui program inovativ de antreprenoriat prin planificarea, organizarea şi implementarea unor „Firme de exercițiu”. Activităţile proiectului vor fi implementate prin realizarea unor parteneriate sustenabile cu sectorul privat, inclusiv cu entităţi din sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform SNC şi din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, menite să faciliteze accesul elevilor în tranziţia acestora de la educaţie la un loc de muncă.

Sustenabilitatea instituțională, precum și cea a programelor educaționale va fi asigurată prin diseminarea, transferul și valorificarea bunelor practici dezvoltate în cadrul proiectului la nivel local și regional prin crearea unui sistem de informare coordonată între sectorul privat/angajatori și mediul preuniversitar.

În acest sens în cadrul proiectului au fost prevăzute măsuri specifice să combată majoritatea cauzelor identificate prin intermediul următoarelor măsuri:

Organizarea unei campanii de conștientizare privind importanța participării elevilor la stagii de practică cu implicarea actorilor locali și a 2 mese rotunde în cadrul cărora se vor prezenta statistici relevante cu privire la locurile de muncă vacante, segmente de locuri de muncă de actualitate, trenduri privind alegerea unui loc de muncă, precum și schimburi de experiență cu colaboratori care au desfășurat activități similare în anii anteriori;

Stagii de practică derulate pentru 184 elevi din domeniul Turismului, respectiv domeniul Economic și 184 Portofolii de practică ale elevului realizate;

184 Sesiuni de orientare a elevilor privind realizarea stagiului de practică susținut;

2 concursuri pentru stimularea elevilor cu cele mai bune performanțe în cadrul programelor de practică în cadrul cărora se vor acorda premii celor mai buni 30  de elevi participanți în cadrul programelor de practică;

6 vizite de studiu ce au ca scop creșterea angajabilității elevilor și identificarea de locuri de muncă corelate cu informațiile dobândite de grupul țintă, precum și monitorizarea angajării grupului țintă;

Dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale celor 184 elevi prin derularea unui program de formare urmată de organizarea unei competiții de planuri de afaceri unde vor fi premiate cele mai bune 6 planuri de afaceri;

Susținerea a 6 firme de exercițiu ce vor contribui la dobândirea competențelor specifice din sfera economică reală, valorificând astfel oportunitățile de creștere profesională, dezvoltare pentru carieră și încadrare în câmpul muncii a elevilor participanți.

Proiectul Primii paşi spre dezvoltarea profesională în domeniul economic – ECONOMIC – POCU/633/6/14/131925 se derulează pe o perioadă de 24 luni, în intervalul 17.09.2020 – 16.09.2022 beneficiind de o finanțare totală de 2.372.037,54 RON din care 2.016.231,95 RON reprezintă finanțare nerambursabilă.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Date de Contact:

Manager de proiect: Iuliana Stancu

Telefon/Fax: 0762690927 / 0247317092

Email: iuliana_stancu_2005@yahoo.com

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole