20.3 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

miercuri, aprilie 24, 2024

COMEMORAREA EROILOR-MARTIRI DIN TELEORMAN AI REVOLUȚIEI DIN DECEMBRIE 1989

Sănătate

Cu prilejul ZILEI VICTORIEI REVOLUȚIEI ROMÂNE ȘI A LIBERTĂȚII, rezerviștii militari teleormăneni uniți și venerabilii veterani de război, am participat – cu onoare, demnitate și respectul cuvenit EROILOR – MARTIRI care s-au jertfit, acum 31 de ani, pentru eliberarea României de dictatura comunistă – la ceremonia publică, organizată de către Instituția Prefectului județului Teleorman și desfășurată la Monumentul Eroilor Martiri din municipiul Alexandria.
În prezența prefectului și subprefectului de Teleorman, ceremonia a fost deschisă cu oficierea unei slujbe religioase de pomenire a celor 21 de eroi – martiri din județul Teleorman, care și-au sacrificat viața în Decembrie 1989, contribuind la victoria Revoluției împotriva dictaturii ceaușisto – comuniste.
În continuare, au fost depuse coroane de flori din partea Instituției Prefectului județului Teleorman și structurilor MAI, a Ministerului Apărării Naționale și a Asociației ,,22 Decembrie 1989″ Teleorman.
A urmat depunerea, de candele și buchete de flori, din partea structurilor asociative ale rezerviștilor militari teleormăneni uniți (Filialele județene ale Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din MApN, MAI și SRI, ale Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, ale Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari) precum și ai venerabililor veterani de război teleormăneni.

După încheierea ceremoniei, cu toții ne-am deplasat (unde ni s-au alăturat și reprezentanții asociației revoluționarilor)și am depus candele și flori, la Crucea comemorativă (situată vis a vis de monument, în fața Casei de Cultură), ridicată în memoria  Mr.(p.m.) BURCEA-COPILESCU Andrei. 

De menționat, faptul că cei 21 de eroi - martiri teleormăneni (din care 11 sunt militari), au căzut pe baricadele revoluției la: București, Sibiu, Brașov, Craiova și că alături de aceștia, mai sunt încă 17 luptători ai județului Teleorman, răniți în luptele din timpul Revoluției din decembrie 1989, la București sau în alte localități. 
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE, PE EROII NOȘTRI TELEORMĂNENI- CIVILI ȘI MILITARI!

Purtător de cuvânt,
Col.r. Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole