16.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, martie 29, 2024

Cadrele militare în retragere din Teleorman au protestat în București

Sănătate

Duminică, 24 ianuarie 2021, între orele 11.00 – 13.00, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate – S.C.M.D. ( împreună cu: C.N.S.C., CSN MERIDIAN, USS-CFR, S.N.A.P., INIPOL, Federația UNIREA a PENSIONARILOR, S.L.A.P.B., S.U.S. CFR Călători, F.S.T.F.R., U.Z.P.R., F.F. EST CONSTRUCT, Sindicatul Tinerilor Profesori, Uniunea TESA, Federația APEHID, Fundația Română pentru Democrație prin Drept), a desfășurat o acțiune de protest în municipiul București, simultan, la un număr de 18 locații, după cum urmează:

  • la sediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, cu 100 de persoane;
  • la sediul Reprezentanței Comisiei Europene din România, cu 35 persoane;
  • la sediul Ambasadei Federației Ruse, cu 30 persoane;
  • la sediul Ambasadei Republicii China, cu 25 persoane;
  • la sediul Ambasadei Italiei, cu 30 persoane;
  • la sediul Ambasadei Franței, cu 30 persoane;
  • la sediul Ambasadei Republicii Federale Germania, cu 60 persoane;
  • la sediul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu 50 persoane;
  • la sediul Guvernului României, în Piața Victoriei, cu 100 de persoane;
  • la sediul Administrației Prezidențiale, cu 100 persoane;
  • la sediul Ministerului Finanțelor Publice, cu 100 persoane;
  • la sediul Ministerului Transporturilor,cu 100 persoane;
  • la sediul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu 50 persoane;
  • la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cu 100 persoane;
  • la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu 60 persoane;
  • la sediul Ministerului Fondurilor Europene, cu 25 persoane,
  • la sediul Ministerului Sănătății, cu 20 persoane;
  • la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu 100 persoane;
  • la sediul Serviciul Roman de Informatii, cu 30 de persoane;
  • la sediul PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL, din str. Aleea Modrogan, nr.1, nr.16, cu 100 de persoane.

Câte o delegație formată din patru persoane a depus un Memoriu cu revendicări, la registraturile instituțiilor pichetate.

Conform organizării (privind repartizarea pe obiective), rezerviștii militari teleormăneni uniți, au fost prezenți la pichetarea Sediului S.R.I., având ca șef de dispozitiv pe Col.(r.) SANDU Liviu-Sorinel (în calitate de Președinte al Fil.2 Alexandria-SCMD), din delegația noastră făcând parte 20 de cadre militare în rezervă și în retragere, din întreg sistemul județean de apărare, ordine publică și securitate națională (reprezentând Filialele nr.1 și 2 Alexandria ale SCMD, cărora ni s-au alăturat și camarazii din Filialele Județene Teleorman ale ANCMRR – MApN și MAI precum și ale LADPM), iar ulterior în dispozitiv ni s-au mai alăturat încă 10 persoane din București și alte județe limitrofe ( rezerviști SCMD precum și rezerviști din SRI, SPP și SIE).

În mod cu totul special, doresc să menționez că, la orele 11.00, când am început acțiunea, la intonarea Imnului Național al României, toți jandarmii aflați în dispozitiv, pentru protecția noastră (camarazii mei de arme), au luat poziția ,,drepți”, iar câțiva cetățeni aflați în trecere, s-au oprit, în semn de respect față de simbolul nostru național, continuând deplasarea la încheierea Imnului….

Nu în aceeași notă pozitivă și de apreciat, din păcate, putem afirma și despre …onor SRI (așa cum o știam, ca o instituție militară, aflată permanent- 24 de ore din 24- în slujba cetățenilor!?), care, dintre cele 18 instituții pichetate, doar aceasta a REFUZAT primirea memoriului, pe motiv că…așa au primit ordin…, că ,, cererile, petițiile, memoriile…se depun/primesc la sediul instituției, doar în zilele lucrătoare, de luni până vineri…”, și ni s-a recomandat să le depunem prin…poștă!

Pentru a nu fi ….,,secretoși” cu ceea ce cuprindea Memoriul nostru, i-am dat citire, public, prin stația de amplificare, în fața camerelor de luat vederi din preajma noastră ( pentru trecători dar și pentru personalul din SRI aflat în sediu la acea oră, și pe care unii camarazi de-ai mei, din servicii, mai vigilenți i-au zărit la ferestrele unor etaje, filmând …)

PRINCIPALELE REVENDICARI SI SOLUȚII – cuprinse în Memorandum, sunt:

  • ANULAREA OUG-urilor și a PROIECTELOR DE OUG asumate de noul Guvern de la instalare și până în prezent, în special în domeniile fiscal bugetar și juridic;
  • Aplicarea imediată a prevederilor Legilor organice vizând salarizarea, pensiile și indemnizațiile, cu anularea prevederilor neconstituționale introduse prin OUG-uri de tipul 95/2014, 57/2015, 59/2017, 114/2018 etc și OUG nr. 226/30.12.2020;
  • Stabilirea salariului minim brut pe economie de 2400 lei, începând cu 01 ianuarie 2021 și a creșterii punctului de pensie cu 40%;
  • Alinierea veniturilor și pensiilor cu inflația reală, și nu doar cu rata inflației;
  • Achiziția de trenuri electrice noi(100 rame electrice noi) pe fonduri europene pe exercițiul financiar 2014-2020 și alte 200 trenuri noi pe fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027 în cele două programe operaționale în care sunt prevăzute aceste fonduri pentru schimbarea materialului rulant vechi;
  • Reforma reală a Justiției CU RESPONSABILITATEA MAGISTRATILOR;
  • Redeschiderea în condiții de protecție sanitară a școlilor;
  • Investiții prioritare în sănătate, transporturi și învățământ;
  • Respectarea obligațiilor financiare asumate prin contracte, față de patronate;
  • Renunțarea la desființarea Grupărilor Mobile de Jandarmi, la demilitarizarea lor și a pompierilor, statute conform NATO pentru militari și polițiști și aplicarea legii 223/2015 (așa cum a fost promulgată),de la 01.01.2021;
  • Aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar privind salarizarea, bazată pe noua formulă de calcul, cu începere din 1 martie 2021;
  • Interzicerea sponsorizării din banul public a băncilor, multinaționalelor, partidelor și ONG-urile sinecură de partid;
  • Protejarea patronilor/investitorilor români;
  • Taxe și impozite, comparabile cu cele din țările de origine, pentru bănci și multinaționale;
  • RESPECTAREA, AD LITTERAM, DE CĂTRE GUVERN, PARLAMENT SI PREȘEDINTE, a Art.47, al.(1) si (2) din Constituția României, care prevede:
    (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să ASIGURE CETĂȚENILOR UN NIVEL DE TRAI DECENT (nn.).
    (2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutorul de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.

În zilele următoare, toate structurile (Asociații, Sindicate, Ligi..) de rezerviști militari teleormăneni uniți, împreună cu asociațiile reprezentative ale pensionarilor din județ, la care sperăm că ni se vor alătura și sindicatele polițiștilor teleormăneni, vom organiza la Alexandria, acțiuni de protest, similare, cu pichetarea sediilor Instituției Prefectului județului Teleorman și a Partidului Național Liberal.

Vicepreședinte Filiala 2 Alexandria – S.C.M.D.
Col.(r.) Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole