14.6 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, aprilie 20, 2024

ISU Teleorman – Jurnalul operativ al ultimelor 48 de ore – 54 de intervenții

Sănătate

În ultimele 48 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la un număr de 54 de misiuni, după cum urmează:

38 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 7 incendii, fără victime, dintre care 5 izbucnite la locuițele unor cetățeni din localitățile Cetatea, Guruieni, Viișoara, Năsturelu și Toporu, unul la un autoturism pe DN 52, la ieșire din localitatea Crângu și un incendiu de vegetație uscată, pe raza localității Guruieni.

O locuință a fost distrusă de incendiu

Pagubele cele mai mari au fost înregistrate la incendiul anunțat în această dimineață, în jurul orei 05.00, la o locuință din satul Cetatea, comuna Rădoiești. La sosirea celor trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, flăcările se manifestau generalizat la casa de locuit, construită din paiantă, pe o suprafață de cca. 70 mp, la acoperișul acesteia, realizat din astereală din lemn învelită cu plăci de azbocimet, pe cca. 80 mp, la elementele de tâmplările, mobilier, articole de îmbrăcăminte și de uz casnic, la 4 butelii, dintre care una era explodată și la aproximativ 1 t de rumeguș, depozitat lângă un perete al casei.

Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproximativ două ore de intervenție, valoarea pagubelor fiind estimată la aproape 25000 de lei, iar cea  abunurilor salvate la cca. 5000 de lei.

Din primele cercetări efectuate, a reieșit că incendiul s-a produs din cauza depozitării jarului nestins corespunzător lângă o magazie. Evenimentul a fost observat și anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 cu întârziere față de momentul izbucnirii, proprietarii fiind plecați la serviciu.

La Toporu și Piatra, focul amenința să distrugă casele de locuit

În dimineața zilei de sâmbătă, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii, izbucnite în localitățile Piatra și Toporu (jud. Giurgiu).

Primul eveniment a avut loc în jurul orei 08.20, într-o gospodărie din localitatea Piatra, focul manifestându-se la o magazie unde erau depozitate mai multe materiale lemnoase, cu pericol de propagare la celelalte anexe și la casa de locuit. Incendiul a fost localizat și lichidat cu ajutorul a două autospeciale de stingere, în limitele găsite, în mai puțin de o oră, fiind salvate bunuri de peste 50000 de lei. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 1000 de lei. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost o țigară nestinsă corespunzător, aruncată la întâmplare în apropierea materialelor combustibile.

Al doilea incendiu a fost alertat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 în jurul orei 09.45, în localitatea Toporu (jud. Giurgiu), la o casă de locuit. La fața locului s-au deplasat pompierii teleormăneni din cadrul Punctului de lucru Drăgăneşti Vlaşca, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pompierii Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere și SAJ Giurgiu cu o ambulanță. Focul se manifesta la nivelul acoperișului, pe cca. 80 mp, la un garaj și la bunurile materiale dintr-o bucătărie, cu pericol de extindere la întreaga locuință. Proprietara, o bătrână de aproximativ 85 de ani, cu atac de panică, a fost preluată de echipajul SAJ Giurgiu și transportată la spital.

Incendiul a fost stins în limitele găsite, după aproximativ o oră și jumătate, pompierii reușind să salveze restul casei de locuit și mai multe anexe gospodărești. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere, motiv pentru care evenimentul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Coșul de fum defect a pus în pericol locuința

La Guruieni, incendiul a izbucnit duminică dimineața, în jurul orei 09.15, proprietara solicitând pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 intervenția pompierilor militari alexăndrineni. Ajunși rapid la locul evenimentului, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pompierii au reușit să limiteze pagubele la nivelul acoperișului, acesta fiind distrus pe cca. 25 mp, în jurul coșului de fum. Propretara, cu atac de panică, a primit primul ajutor de la paramedicii SMURD, însă a refuzat să fie transportată la spital.

Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum defect care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din podul locuinței.

RECOMANDĂRI

Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, salvatorii teleormăneni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– verificați și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului de funingine;

– evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;

– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm. În spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

– supravegheați permanent focul;

– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim 1 m față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;

– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

– nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

– nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;

– instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;

– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

2 accidente rutiere, unul produs pe raza localității Nicolae Bălcescu, iar celălalt pe DJ 504, în localitatea Orbeasca, în urma cărora au rezultat 3 victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate, preluate de echipajele medicale SAJ și SMURD. Pompierii au aisgurat la fața locului măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul de resturile provenite de la autoturisme, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță. Ambele evenimente au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări;

– 2 intervenții în sprijinul echipajelor medicale ale SAJ Teleorman pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;

– 2 misiuni de căutare a persoanei dispărute în apele fluviului Dunărea, de pe vasul PABEA, în seara zilei de 25 februarie, fără niciun rezultat;

– un transport de persoane confirmate/suspecte COVID 19, către unitățile spitalicești din județ;

– 2 misiuni de decontaminare a autospecialelor utilizate în misiunile COVID 19.

Activități de informare preventivă și controale de specialitate

Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii au participat în cadrul echipelor mixte de control la 8 verificări, derulate în unitățile economice cu aflux de persoane, din Roșiorii de Vede, Necșești, Slobozia Mândra și Segarcea Vale, aceștia aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 5 sancțiuni contravenționale. De asemenea, în zonele aglomerate, au fost derulate 12 misiuni de patrulare, asigurând transmiterea mesajelor audio ce cuprind regulile de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, printre care:

✅ purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;

✅ igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

✅ evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că acțiunile de informare și verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum și în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor!

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole