15.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

Adrian Ionuț Gâdea, președintele organizației PSD Teleorman:„România reală este cea care are nevoie de investiții, de dezvoltare.”

Sănătate

La sediul organizației PSD Teleorman a avut loc marți, 9 martie 2021, o conferință de presă, prilej cu care Adrian Ionuț Gâdea, președintele organizației, a dezbătut patru subiecte: Planul Național de Relansare și Reziliență; Decontarea transportului elevilor; Programul de transport public județean; Legea bugetului de stat și anexa 703.
„Sunt convins că acest plan a fost gândit pentru ca țara noastră să se protejeze împotriva consecințelor pandemiei”, a spus Adrian Ionuț Gâdea, subliniind însă că este nevoie de o formulare corectă, astfel încât Consiliile Județene să știe cum să procedeze cu depunerea studiilor necesare.
„Guvernanții vorbesc despre reabilitarea spitalelor, despre construcții noi, însă Consiliile Județene, care au în subordine spitale, nu pot accesa aceste fonduri. De ce Consiliile Județene nu sunt eligibile prin acest PNRR? Mi-e greu să găsesc o explicație (…) Probabil că cei mai mulți președinți sunt din partea PSD (…) România reală are nevoie de investiții (…) Îmi exprim speranța că acest guvern va proceda corect”.
În ceea ce privește decontarea transportului elevilor, președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Ionuț Gâdea a declarat: „După ce au ținut școlile închise, după ce au anulat transportul gratuit al studenților, au venit și cu această hotărâre. Probabil au considerat că taxele și impozitele plătite de părinți nu se pot întoarce la copii”.
Programele de transport public județene au fost aprobate pentru perioada 2014-2019, iar în anul 2019 s-au prelungit până în 2023, pe cheltuiala operatorilor. Dar în 2020, majoritatea parlamentară a respins această prelungire. Dându-și seama că au greșit, parlamentarii au prelungit din nou, însă doar până în decembrie 2021. Operatorii de transport cer să se facă demersuri și să se revină la hotărârea inițială, iar programele să fie valabile până în 2023, să nu mai cheltuie alți bani. În legătură cu acest lucru, Adrian Ionuț Gâdea a spus: „Oare asta înseamnă liberalism? (…) Eu sper ca aceste programe să rămână valabile până în 2023 (…) Voi face toate demersurile necesare. Putem să ne trezim în situația că, din păcate, copiii nu mai pot merge la școală, iar aceia care merg la muncă să nu se mai poată deplasa”.
În privința Legii bugetului și a celebrei anexe 703, întrebările iscate de nedreptățile făcute sunt numeroase, iar singura explicație este „culoarea și algoritmul politic”, a declarat Adrian Ionuț Gâdea, adăugând: „Încă o dovadă că se împart cetățenii în „ai noștri” și „ai voștri”. Este de neconceput și practic este o continuare a ceea ce s-a petrecut în 2020, la rectificarea bugetară. Banii românilor nu sunt banii lor de buzunar (…) România reală este cea care are nevoie de investiții, de dezvoltare.”

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole