7.8 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, aprilie 23, 2024

Incompetență sau ipocrizie ? – Florin Piper-Savu

Sănătate

O nouă dovadă din seria ”programul electoral nu este și programul de guvernare” este proiectul de ordonanță a guvernului care îi lasă pe copiii de grădiniță și preșcolari fără sprijinul nu doar promis în campania electorală, ci și legiferat.

Fiind inițiativa unor parlamentari PSD, ALDE, UDMR și PMP, Legea 239/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost adoptată de Camera Deputatilor în plină guvernare liberală pe 13 octombrie 2020, cu votul a 250 deputați, 9 abțineri și un vot împotrivă și a fost motivată de reducerea demografică – rezultat al scăderii natalității și a migrației masive.

Numărul insuficient de locuri în creșele de stat cât și costul ridicat al creșelor private a determinat legislativul să adopte modificări la Codul Fiscal acordând o deducere de 1500 de lei pentru fiecare copil, pe care ar fi avut-o angajatorul pentru susținerea educației timpurii. Aceasta devenea astfel un real sprijin pentru angajații care-și duc copii la creșă ori grădiniță.

În noiembrie 2020, președintele Iohannis a promulgat Legea 239/2020, dar guvernul Cîțu, în loc să emită normele necesare și s-o aplice, o amână sub diverse pretexte, pretexte care nu au fost invocate înaintea promulgării. Nici președintele și nici parlamentarii actualei puteri nu și-au exercitat atunci dreptul de sesizare asupra constituționalității legii.

Cu doar câteva zile înainte ca guvernul său să-i suspende aplicarea, președintele declara public ”vom investi în dezvoltarea sistemelor de educaţie timpurie, dar şi în pregătirea specialiştilor în meseriile viitorului prin investiţii în învăţământul dual.”

Programul ”România Educată”, mereu promis, niciodată început, rămâne un program fantomă. Nu este greu de înțeles că emiterea ordonanței de guvern, al cărei obiect este suspendarea până la finalul anului a facilității care permitea angajatorilor să deducă din impozit, în limita a 1.500 de lei pe lună per copil, cheltuieli cu educaţia timpurie (creşă/grădiniţă) a copiilor angajaţilor, are la bază lipsa banilor necesari.

De ce Guvernul nu are bani pentru cei peste 1,3 milioane de copii care trăiesc sub pragul sărăciei în România, e greu de înțeles în condițiile în care guvernul s-a îndatorat în 2020 cu 124 mld lei (25,3 mld. Euro), iar costul total al măsurilor de sprijin legate de COVID-19, în 2020, a fost de doar 4,85 % din PIB.

Ipocrizia și cinismul guvernanților sunt cu atât mai revoltătoare cu cât în perioada campaniei electorale, ANAF cu Florin Cîțu – șef la Finanțe, în speranța câștigării unor voturi în plus, a mers până acolo încât a promovat printr-o broșură beneficiile acestei măsuri.

prof. Florin Piper-Savu, deputat PSD Teleorman

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole