6.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, aprilie 20, 2024

În fiecare an, la data de 3 Aprilie, se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române. La mulți ani Jandarmilor teleormăneni!

Sănătate

JANDARMERIA ROMÂNĂ, ARMĂ DE TRADIȚIE – ARMĂ DE ELITĂ, 171 DE ANI DE LA ÎNFIINȚARE

Armă de Tradiție, Jandarmeria Română, purtând prin timp diferite denumiri, a apărut dintr-o cerință socială și va exista atâta vreme cât va exista statul organizat și nevoia de ordine și liniște publică!

În fiecare an, la 3 APRILIE, sărbătorim ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE, dată la care, în anul 1850, domnul Moldovei – Grigore Alexandru GHICA, a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a Jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“(publicat sub formă de Ofis Domnesc).
Această Lege, a reglementat statutul juridic al noii Arme, precizându-i totodată, principiile de organizare și funcționare, înscriind-o printre cele mai moderne instituții din Europa.

Termenul de jandarm a fost preluat din denumirea franceză ,,Gens d’armes” care înseamnă ,,Oameni de arme „, termen care a fost atestat anterior, datei de înființare a Jandarmeriei Române, alături de alte denumiri ca ,,slujitor ” sau ,,straja pământeană”.

Se împlinesc, iată, 171 de ani de când această ARMĂ DE ELITĂ, acest corp de profesioniști ce poartă cu mândrie haină militară, se află în slujba oamenilor.

JANDARMERIA ROMÂNĂ, este instituția SPECIALIZATĂ a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, care execută, în condițiile LEGII, atribuțiile ce îi revin, cu privire la: apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism.

Aceste atribuții, desprinse din Legea de organizare și funcționare a Jandarmeriei Române (Legea nr. 550/2004 ), capătă în aceste zile valențe noi pentru toți românii, deoarece acum conștientizăm mai mult ca oricând cât de important este rolul acestei instituții, cât de grele sunt misiunile jandarmilor, câtă stăpânire de sine, devotament și curaj implică îndeplinirea acestor atribuții, în special în situații dificile, cum este cea prezentă.

Jandarmeria a fost și este permanent la datorie. Jandarmii români au fost mobilizați să pună în aplicare măsurile specifice stării de urgență.
Ei se află, în aceste zile, în cele mai fierbinți puncte ale momentului: de veghe la instituțiile fundamentale ale statului, pe străzi, în aeroporturi, în gări, se asigură că regulile sunt respectate prevederile legale privind pandemia, pentru ca noi toți, să fim în siguranță.
Astfel, ei se expun, zilnic, la numeroase pericole, atât cele reprezentate de pandemie, cât și la cele generate de fenomenul infracțional, însă aceasta nu îi împiedică să își facă datoria și să se afle acolo unde este nevoie de ei.

Și, să recunoaștem, avem mare nevoie de ei. Pentru că sunt antrenați să reziste în situații-limită, de solicitare fizică și psihică intensă. Pentru că sunt pregătiți să intervină în momente din cele mai dificile, să analizeze contextul și să ia decizii prompte și eficiente. Pentru că nu se pierd cu firea, au curaj și știu să treacă peste temerile și problemele personale, astfel încât să acționeze în interesul nostru, al tuturor.
Pentru că sunt învățați să acționeze ca o echipă, să se sprijine reciproc, să își apere camarazii și să nu cedeze în fața pericolelor. Pentru că sunt, într-un cuvânt, PROFESIONIȘTI!

Cu prilejul recrutării pentru instituțiile militare de învățământ, personalul din structurile de resurse umane, îi atenționează pe tineri, spunandu-le că, VIAȚA ȘI CARIERA DE JANDARM nu sunt o alee presărate cu flori, ci un drum aspru, marcat de provocări și primejdii, dar care îți oferă satisfacția de a fi în în slujba și interesul cetățenilor, al legii și al țării. Că jandarmul nu se pregătește pentru situații de normalitate, ci pentru cele de excepție, că el trebuie să fie în măsură să acționeze acolo unde alții ar spune că ,,nu se poate „.

ASTĂZI, LA CEAS ANIVERSAR, se cuvine să le mulțumim acestor ,,oameni de arme „-oameni deosebiți, să îi susținem și să le fim alături, în dificilele misiuni pe care le îndeplinesc!
Multă rezistență și sănătate, le urez tuturor jandarmilor români precum și colegilor jandarmi teleormăneni.
Dumnezeu să vă ocrotească, pentru că, noi toți, avem nevoie de voi!
LA MULȚI ANI, JANDARMERIEI ROMÂNE!
LA MULȚI ANI, JANDARMI TELEORMĂNENI!

,,JANDARMERIA constituie mijlocul cel mai eficient pentru menținerea liniștii într-un stat!”
NAPOLEON BONAPARTE

,,JANDARMII ROMÂNI există, iar dacă există jandarmi, nu-i va fi ușor nimănui să lovească în ordinea de drept…”
General-maior BUNOAICA ION (3 Aprilie 1995)

Col.(r) Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole