6.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, aprilie 20, 2024

În ajutorul a 10 copii, din Troianul și Roșiorii de Vede

Sănătate

Pompierii militari sunt mereu aproape de cetățenii aflați în dificultate, atât pe timpul situațiilor de urgență, cât și în momentele de încercare ale vieții lor, iar când la mijloc se află copiii, sprijinul este oferit imediat și necondiționat.

La începutul acestei săptămâni, am aflat cu tristețe de povestea unei familii cu 5 copii, în localitatea Troianul, unde, din cauza unei probleme medicale, unul dintre părinți nu mai putea lucra, situația ajungând aproape la nivelul disperării, deoarece nu mai puteau fi asigurate nici măcar produsele alimentare de bază pentru hrana de zi cu zi.

Având în vedere că apelul umanitar a fost lansat prin intermediul bisericii, de Protoieria Roșiorii de Vede, am luat legătura cu preotul Mircea Ionescu pentru afla adresa acestora. Tot de la dânsul, am auzit și de o a doua familie cu probleme, din Roșiorii de Vede, cu cinci copii, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

În mai puțin de două zile, mobilizarea salvatorilor noștri a fost impresionantă, zeci de pungi cu hăinuțe, jucării și încălțăminte fiind donate pentru acești micuți, iar prin contribuția benevolă a fiecăruia s-a reușit achiziționarea mai multor produse alimentare de bază constând în zahăr, ulei, făină, orez, ouă, dar și produse tradiționale ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște, precum cozonaci, dulciuri, sucuri, fructe și alte asemenea.

Ne-am bucurat să vedem speranța în zile mai bune prin ochii acestor copii, care ne-au întâmpinat cu zâmbete și voie bună la primirea cadourilor și suntem convinși că gestul nostru va fi urmat îndeaproape de oamenii cu suflet mare, care îi pot sprijini cu multe alte materiale de strictă necesitate.

Ne-am despărțit de cei mici cu greutate, dar și cu promisiunea că nu îi vom uita și vom reveni alături de ei cât mai curând, pentru a le aduce un zâmbet, un gând frumos și speranță.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști le-am transmis celor două familii multă sănătate, liniște sufletească, zile senine, împliniri și fericire alături de cei dragi!

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole