12 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, mai 3, 2024

BULETIN INFORMATIV I.S.U. „A.D. Ghica” al județului Teleorman – 52 de misiuni

Sănătate

În ultimele 48 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 52 de evenimente, după cum urmează:

44 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 2 incendii izbucnite la autoturismele unor cetățeni din localitățile Alexandria și Stejaru, stinse de pompierii militari în limitele găsite, fără a fi întâmpinate probleme deosebite, cu ajutorul autospecialelor de lucru cu apă și spumă din dotarea subunităților. Cauza probabilă a celor două evenimente a fost scurtcircuitul produs la instalațiile electrice ale autoturismelor;

– 2 misiuni de protecție a cetățenilor prin îndepărtarea unor surse de risc, respectiv un arbore cu pericol de cădere pe spațiul pietonal și elementele de beton de la un bloc de locuințe;

– 3 misiuni de recunoaștere la obiectivele economice și instituțiile publice din județ, pentru verificarea tuturor aspectelor ce țin de latura operativă (intervenție), cum ar fi: identificarea căilor de acces, sursele de alimentare cu apă, potențialele pericole amplasate în interiorul clădirilor și în apropierea acestora, existenţa, starea de funcţionare şi capacitatea instalaţiilor autonome de semnalizare şi stingere a incendiilor, cantitatea şi locul de depozitare a substanţelor de intervenţie deţinute de obiectiv, identificarea traseelor tehnologice şi a reţelelor de utilităţi (apă, gaze, electricitate, etc.), evaluarea riscurilor la care se poate expune personalul de intervenţie şi stabilirea măsurilor de protecţie a acestuia (lucrul la înălţime, pericol de prăbuşire, chimic, biologic, de explozie, etc.);

– o misiune de decontaminare a tehnicii de intervenție utilizată la cazurile confirmate/suspecte COVID 19.

Activități de îndrumare, control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat un control pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la un obiectiv din domeniul asistenței sociale, din orașul Zimnicea, aplicând pentru neregulile constatate un număr de 7 sancțiuni contravenționale. Pe timpul acestor misiuni, pompierii au efectuat împreună cu personalul obiectivului o instruire și un exercițiu privind asigurarea primei intervenții și evacuarea în cazul izbucnirii unui incendiu.

Tot în domeniul prevenirii situațiilor de urgență, în perioada 24 – 28 mai 2021, personalul unității noastre desfășoară instruiri cu directorii unităților de învățământ și cu personalul didactic desemnat de către aceștia pentru asigurarea respectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Temele prezentate vizează cunoașterea regulilor și măsurilor specifice de protecție împotriva incendiilor, modul de evacuare a unităților de înățământ în cazul izbucnirii unui incendiu, dotarea și instruirea personalului responsabil privind utilizarea mijloacelor de primă intervenție (stingătoare, hidranți interiori, cunoașterea sursele de alimentare cu apă, etc.), precum și reglementările în vigoare privind avizarea-autorizarea unităților de înățământ.

Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii au participat alături de celelalte instituții cu atribuții de control din cadrul M.A.I. la 20 de verificări în cadrul instituțiilor publice și unităților economice cu aflux de persoane din Roșiorii de Vede, Zimnicea, Sfințești, Drăgănești de Vede, Turnu Măgurele, Plopii Slăvitești, Peretu, Saelele și Ciuperceni, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 6 sancțiuni contravenționale.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua în perioada următoare activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole