Consiliul Județean Teleorman, în calitate de lider, va asigura managementul proiectului, va achiziționa serviciile de implementare și certificare ISO 37001 pentru CJ Teleorman, precum și serviciile de tipărire a ghidului, serviciile de informare și publicitate, serviciile de organizare a evenimentelor și achiziția de rechizite. De asemenea, CJ Teleorman va asigura grupul țintă al proiectului.
Grație acestui proiect, vor beneficia de instruire și pregătire anticorupție un număr de 60 de persoane, personal cu funcții de conducere și de execuție din cadrul aparatului de specialitate al CJT și 20 de persoane din cadrul instituțiilor publice subordonate consiliului județean. Totodată va participa alături de parteneri la campania de informare, conștientizare și educație – anticorupție.
Experții DGA vor elabora ghidul de bune practici, standarde de etica și integritate, vor susține cursurile de formare profesională și vor participa la campania de informare, conștientizare și educație – anticorupție.
Instituția Prefectului Județului Teleorman va achiziționa serviciile de implementare și certificare ISO 37001 pentru propria instituție și va participa alături de parteneri la campania de informare, conștientizare și educație – anticorupție.
Bugetul prevăzut pentru realizarea proiectului însumează în total 412.758,84 de lei.