15.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

Polițiștii, alături de elevi la începutul noului an școlar

Sănătate

Astăzi, 13 septembrie, peste 390 de polițiști, alături de jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, vor acționa în zona celor 344 de unităţi de învăţământ din tot judeţul, pentru un început în siguranță al noului an școlar a unui număr de peste 40.000 de elevi.

Emoțiile, speranța, bucuria revederii colegilor, educatorilor, învățătorilor și profesorilor vor defini această zi, la fel ca în fiecare an, zi în care ne bucurăm să vă fim aproape.

Pentru I.P.J. Teleorman, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale Poliţiei, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Polițiștii birourilor de siguranță școlară se vor deplasa la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.

La nivelul judeţului Teleorman, polițiștii intensifică activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19.

Totodată, sunt controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza  pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.

Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și sunt pregătiți să răspundă la orice întrebare și să intervină ori de câte ori este nevoie.

Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TELEORMAN

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole