6.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, martie 19, 2024

Cinismul guvernanților – Declarație politică

Sănătate

Stimați colegi,

 
Meseria de Dascăl este una dintre cele mai dinamice, frumoase și, în același timp, plină de provocări. Știm cu toții că educatorul, învățătorul și mai apoi profesorul este al doilea părinte pentru un copil. O menire atât de importantă trebuie respectată, promovată și protejată.
Se întreabă vreodată, guvernanții câți elevi sau studenți vor să devină profesori ? De ce meseria de profesor nu mai este una dorită, cu un statut atât de respectat cum “era odată”? S-au întrebat vreodată cum ar trăi cu un salariu de debutant de 2400 lei ? Știu ei ce părere au cadrele didactice despre profesia lor ? Cine este profesorul de astăzi și cum ar trebui să arate cel de mâine?

În România sunt 234.800 de profesori, învățători și educatori angajați în sistemul național de Educație. Ultima creștere salarială în învățământ a fost de 8% în ianuarie 2020, iar conform Legii 153/2017, la 1 sept 2020 salariile trebuia să crească cu 16 %. Ministerul Educației ne explica atunci că ultimele două tranșe de majorare, până la ajungerea grilei prevăzute de Legea 153/2017, ar fi trebuit să fie făcute în septembrie 2020, însă majorarea a fost amânată pentru septembrie 2021.

Înainte de 1 septembrie 2021, ministrul Educației dă însă o nouă lovitură profesorilor, amână și anul acesta aplicarea legii, până la o dată nedefinită, deși recunoaște public că i-ar fi imposibil să trăiască dintr-un salariu de învățător. În opinia sa, dar și în cea premierului, mărirea salariilor nu este o prioritate, în schimb, cu cinism, cere înțelegere din partea cadrelor didactice, pentru că un ministru al Educației nu este nici ministru de Finanțe, nici prim-ministru. Obligația ministrului Educației este asigurarea unui învățământ de calitate pentru toți. Până și elevii s-au solidarizat cu dascălii lor și au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că, ”prin stagnarea creşterii salariale, calitatea actului educaţional întâmpină o scădere, profesorii având nevoie de compensaţii materiale optime, direct proporţionale cu munca pe care o depun, pentru a lucra într-un mod eficient”.

Ce așteptări pot avea dascălii de la ministrul lor, dacă Prim-Ministrul s-a exprimat public, înainte de a ocupa această funcție, că educația și sănătatea nu trebuie să fie prioritare ?!

În timp ce premierul vede numai oameni fericiți și se laudă cu creșterea economică, oamenii din învățământ sunt revoltați de disprețul cu care sunt tratați; realitatea nu are nicio legătură cu declarațiile Premierului. Practic, majorările salariale acordate în ultimii doi ani cadrelor didactice au fost anihilate de inflația recunoscută oficial de Banca Națională a României și de creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități.

DA, “pentru o educație de calitate, e necesară implementarea unor mecanisme care să facă atractivă profesia de dascăl”, așa cum corect declara, ministrul Educației ! Dascălii și tot personalul din invățământ așteaptă din partea ministrului lor, fapte, nu vorbe ! Într-o ”Românie Educată și Normală”- educația și sănătatea trebuie să fie prioritate zero ! 

Florin Piper-Savu, deputat PSD Teleorman

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole