12 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

PMP: PNL va ieși din această criză șifonat

Sănătate

Cum sfârșitul Congresului PNL nu a însemnat, nici pe departe, sfârșitul crizei politice, ba din contră, este evident că Guvernul Cîțu este gată să cadă, în urma deciziei PSD, USR și AUR să voteze moțiunea de cenzură. PNL se găsește într-o criză politică, din care va ieși foarte șifonat. O strategie politică greșită, generată de orgoliile liderilor și dintr-un sentiment de autosuficiență.

PMP susține că prelungirea crizei politice și anunțata demitere a Guvernului Cîțu nu sunt de bun augur pentru că România rămâne în aer. Era vremea de bună guvernare, de soluții imediate pentru combaterea pandemiei și de implementarea PNRR, dar noi ținem de conflicte politice, de războaie interne, de descătuțarea orgoliilor partidelor.

PMP consideră că doar președintele Iohannis poate pune capăt acestei crize politice, acest lucru, în condițiile în care nu se doresc alegeri anticipate. Șeful statului trebuie să revină la rolul său de arbitru pe scena politică și trebuie să aducă la masa negocierilor toate partidele politice. Dacă nu se poate găsi formula refacerii coaliției guvernamentale, Iohannis ar trebui să propună un guvern de uniune națională care să gestioneze treburile țării în acestă perioadă dificilă de pandemie și de nevoia unui management eficient pentru implementarea PNRR. Acum este nevoie de protejarea interesului național, nu de dispute între partidele politice.

PMP Teleorman

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole