22.4 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, aprilie 16, 2024

Patru noi cazuri de pestă porcină, înregistrate în Teleorman. Au fost stinse 68 de focare, cele mai multe din ţară

Sănătate

Conform ANSVSA, în ultima săpămână au fost stinse 65 de focare de PPA din gospodăriile populaţiei, iar în data de 30.09.2021 mai erau active 606 focare de PPA, dintre care 21 de focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate 375.690 de porcine.
În comunicatul de presă se mai precizează că în perioada 2019 şi până în prezent, la nivelul întregii ţări au fost stinse 3.517 focare de pestă porcină africană iar în intervalul 23.09.2021-30.09.2021 s-au înregistrat 52 de focare noi de PPA. În Teleorman, au fost înregistrate patru noi focare de pestă porcină africană, toate în zona de nord a judeţului. Îmbucurător este faptul că în perioada de referinţă au fost stinse 68 de focare, cele mai multe din ţară. În raport se mai arată că 492 de mistreţi au fost găsiţi morţi şi 50 de mistreţi vânaţi.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.876 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.
Principalele cauze care duc la apariţia de noi focare sunt:
intrarea/ieşirea porcinelor în/din exploataţii fără a se solicita medicului veterinar documente care să ateste starea de sănătate a acestora;
scoaterea animalelor din zonele de restricţie (protecţie, supraveghere, infectată), deci nerespectarea restricţiilor prevăzute în prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/687, care trebuie să se stabilească şi să se aplice în aceste zone;
sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar, carnea provenită de la acesta constituind în permanenţă o sursă de difuzare a virusului PPA (virusul rezistă în carne congelată peste doi ani);
nerespectarea obligaţiei de către deţinători de a anunţa medicul veterinar atunci când la porcii pe care-i deţin apar îmbolnăviri şi/sau mortalităţi;
de multe ori, aruncarea/abandonarea cadavrelor provenite de la porcii morţi de PPA în pădure, păşune, marginea apelor etc;
nerespectarea măsurilor minime de biosecuritate, în multe exploataţii nonprofesionale aflate în zonele de protecţie şi supraveghere, stabilite şi aprobate în cadrul Centrului Lolcal pentru Combaterea Bolilor(CLCB).

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole