4.3 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

Focar de pestă porcină, în Plosca. DSVSA a instituit o zonă de protecţie, pe raza localităţilor Nenciuleşti şi Păru Rotund

Sănătate

Din cauza unui focar de pestă porcină descoperit într-o gospodărie din comuna Plosca, autorităţile sanitar veterinare din judeţ au adopotat o serie de măsuri pentru următoarea perioadă. La nivelul a trei localităţi, este vorba despre Plosca, Nenciuleşti şi Păru Rotund, s-a instituit o zonă de protecţie, iar în alte 10 localităţi (Buzescu, Mavrodin, Nanov, Dulceni, Peretu, Albeşti, Dulceanca, Licuriciu, Antoneşti, Călineşti), DSVSA Teleorman a stabilit o zonă de supraveghere. Totodată, autorităţile au decis uciderea suinelor, dar şi dezinfecţia exploataţiei unde a fost găsit focarul de pestă porcină.
Potrivit instituţiei, mişcarea animalelor atât în zona de protecţie, cât şi în cea de supraveghere este restricţionată, deplasarea porcilor pe drumurile publice fiind interzisă, cu excepţia cazului în care transportul este avizat de către autoritatea veterinară locală. Astfel, niciun animal nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără acordul medicului veterinar.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole