4.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, martie 19, 2024

România lucrului bine (ne)făcut – Florin Piper Savu

Sănătate

România e praf și pulbere. Haosul pe care-l trăim este la cote de neimaginat pentru că, în continuare, niște indivizi, sub înaltul patronaj al președintelui ”Ghinion” se joacă de-a puterea și își bat joc de viețile noastre.

Pentru președinte, România e ”un stat eșuat” la a cărui cârmă, însă, stă de 7 ani. Responsabilul principal și prezidențial al crizei fără precedent pe care o trăim, ne vorbește acum de o Românie care trece printr-o ”dramă naţională de proporţii teribile”.

Este același președinte, care, relaxat, ne încuraja să încercăm satisficația de a juca golf în timp ce tolera ca protejatul său, pe atunci prim-ministrul Cîțu, să anunțe iresponsabil, în iunie, că ”am învins pandemia”, când în România erau ”doar circa 25% dintre români vaccinaţi”. Ni-l amintim, viteaz și fără mască, în plin val patru, la o făcătură de congres PNL cu 5000 de participanți claie peste grămadă, satisfăcut că l-a înscăunat pe Cîțu în fotoliul brătienilor.

Doar pentru Superman cel picat în cap, România e o țară fericită, o țară cu români fericiți.

”Fericita” Românie e însă, tristă și îndoliată și chiar trece printr-o ”dramă naţională de proporţii teribile”. Salvarea de vieți și protejarea sănătății celor vulnerabili și bolnavi trebuia să fie și înainte ”prioritatea zero”. Orgoliile unui președinte împinge, pas cu pas, România în prăpastie.

Pentru români, guvernul fantastic al dreptei unite, rămâne guvernul incompetent și iresponsabil, care nu a fost interesat decât de măsuri de austeritate, de îndatorarea excesivă a României și de creșterea vârstei de pensionare.

În doar 9 luni din acest an, fiecare român a pierdut în medie un salariul minim din cauza inflației, aproximativ 1.300 de lei, raportat la veniturile pe care le avea la începutul anului.

Duduiala din capul lui Superman ne-a condus la cea mai mare inflație din ultimii 11 ani! INS a comunicat o inflație anuală de 6,3%, ceea ce confirmă previziunea PSD că până la finalul acestui an vom avea o inflație de peste 7%.

Acestea sunt rezultatele unei guvernări eșuate de dreapta: cele mai multe decese din UE din cauza pandemiei, condamnarea la frig din cauza creșterii prețurilor la energie și foametea, ca urmare a creșterii uriașe a prețurilor la alimente – o Românie EȘUATĂ, în care totul a EȘUAT: economia, agricultura, educația și sănătatea !

În România lucrului bine (ne)făcut, scandalurile politice iscate rând pe rând de PNL și USR au ținut prima pagină a vieții românilor în locul unor reforme care să le facă viața mai bună !

Atunci când românii, în proporție de peste 80 %, îți spun că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, întoarcerea la popor este singura soluție reală și corectă pentru ca România să aibă stabilitate politică și un guvern legitim, cu o solidă majoritate care să-i asigure susținerea unor măsuri și decizii majore la crizele grave, multiple, care devastează acum țara.

Deputat P.S.D. Teleorman

Prof. Florin Piper-Savu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole