25.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, mai 6, 2024

ISU Teleorman – Jurnalul operativ al pompierilor – 148 de misiuni în sprijinul cetățenilor

Sănătate

În intervalul 09.12.2021, ora 08.00 – 13.12.2021, ora 08.00, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 148 evenimente, după cum urmează:

89 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV -2;

– 3 accidente rutiere, produse pe varianta ocolitoare a municipiului Alexandria, pe DJ 504, în localitatea Trivalea Moșteni și pe raza municipiului Roșiorii de Vede, la care pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a unui număr total de trei victime, precum și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Cele trei evenimente rutiere au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări;

– 54 alte misiuni, dintre care: o activitate în cooperare cu personalul medical al SAJ Teleorman pentru recoltarea de probe COVID 19, 4 misiuni de deblocare a unor uși de apartament pentru a facilita intervenția echipajelor medicale la persoanele cu probleme de sănătate, un transport de materiale de protecție pentru gestionarea pandemiei COVID 19, o misiune în sprijinul echipajului medical al SAJ Teleorman pentru preluarea unei persoane supraponderale, cu probleme de sănătate, o activitate în cadrul campaniei de vaccinare derulată la nivelul județului Teleorman, 8 misiuni de recunoaștere la obiectivele socio-economice, cu aglomerări de persoane, 2 misiuni de prevenire și stingere a incendiilor la un eveniment sportiv și la o solicitarea a unor cetățeni din municipiul Alexandria, pe strada 1 Mai, care au simțit miros puternic de materiale arse și 36 de verificări la secțiile de ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Teleorman, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cum ar fi: dotarea cu stingătoare, funcționarea hidranților interiori, verificarea stării de practicabilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție, verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI în vederea eliminării surselor de izbucnire a incendiilor, pregătirea personalului din secțiile de ATI privind asigurarea primei intervenții, precum și a modului de evacuare a pacienților, aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen;

– 2 incendii, izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Alexandria și Orbeasca de Jos, în ziua de 10 decembrie.

Primul incendiu s-a manifestat în Alexandria, pe strada Unirii, la acoperișul unei case de locuit și la două anexe, din două gospodării învecinate. Incendiul a fost observat și anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în jurul orei 02.35, la fața locului deplasându-se imediat două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea salvatorilor, focul se manifesta generalizat în cadrul unei gospodării, la o anexă pe cca. 30 mp, unde se aflau aproximativ 40 de păsări (papagali, canari și sticleți) și la acoperișul casei de locuit pe aproape 80 mp, cu pericol de distrugere a acesteia. De asemenea, flăcările erau extinse și la gospodăria învecinată, la acoperișul unei anexe, pe cca. 35 mp, la elementele de tâmplărie ale construcției, la două ferestre de la casa de locuit aflată în imediata apropiere și la izolația din polistiren a acesteia pe cca. 25 mp, cu pericol de dezvoltare la întregul imobil.

Pompierii au reușit să localizeze rapid incendiul, în limitele găsite, însă lichidarea totală a focarelor s-a realizat după aproape două ore de intervenție, pompierii reușind să salveze casele de locuit și mai multe bunuri materiale de uz gospodăresc.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unei sobe tip godin, lăsată în funcțiune nesupravegheată în interiorul unei anexe gospodărești. Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime omenești.

Al doilea incendiu, din localitatea Orbeasca de Jos, a izbucnit în jurul orei 17.45, în podul unei case de locuit, la elementele combustibile din jurul coșului de fum, pe aproximativ 5 mp. Pompierii au stins rapid focul, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, fără a fi întâmpinate probleme deosebite.

Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum defect care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din apropiere. Nu au fost înregistrate victime.

RECOMANDĂRI PRIVIND PREVENIREA INCENDIILOR

Readucem în atenția cetățenilor faptul că, în perioada sezonului rece, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, pompierii teleormăneni vă recomandă următoarele:

– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim un metru față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;

– supravegheați permanent focul; 

– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

– evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;

– curățați coșurile de evacuare a fumului de funingine.

– nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

– nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

– nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;

– instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;

– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;

– respectați regulile și măsurile de prevenire a incendiilor privind folosirea aparatelor de utilizat gazele naturale și a mijloacelor de încălzire de tip centrală;

– nu folosiți instalații de gaz improvizate;

– nu lăsați aparatele de utilizat gaze naturale, în funcțiune, nesupravegheate;

– dacă simțiți miros de gaz, nu utilizați surse de aprindere cu flacără (chibrituri, brichete, etc.), nu aprindeți lumina și deschideți ferestrele pentru aerisire.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole