21 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, aprilie 29, 2024

Declarație politică: „Consilierii județeni PNL au dorit ca municipiile, orașele și o parte însemnată dintre localitățile rurale să fie văduvite de sume importante necesare dezvoltării acestor localități” – Adrian Gâdea

Sănătate

Luni, CJ Teleorman, convocat în ședință extraordinară de grupul consilierilor PNL, ar fi trebuit să voteze 2 proiecte de hotărâre și, în plus, era imperios ca ordinea de zi să fie suplimentată cu alte 6 proiecte de hotărâre ce vizează urgențe pentru județul Teleorman.

Cele două proiecte vizau:

  • repartizarea sumei defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile comunale și județene, pe anul 2022 și estimările pentru anii 2023-2025;
  • repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 32.994 mii de lei, corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa de la bugetul de stat în anul 2022.

Deși proiectele de hotărâre au fost trecute pe ordinea de zi la solicitarea consilierilor PNL, toți consilierii PNL au lipsit de la ședința extraordinară fără a da alte explicații, o situație de neacceptat, în batjocura intereselor de dezvoltare și funcționare a județului și în disprețul total al cetățenilor ale căror interese sunt și de această dată sacrificate interesului de partid. Mai mult, înainte de ședință Sandu Remiy Geaniy a demisionat din cauza frământărilor din grupul consilierilor PNL.
Teleormănenii nici nu au contat. Au fost efectiv abandonați în mijlocul unei dispute născute din dorința de împărțire discreționară a banului public prin abuz de putere.

Consider că boicotarea propriilor proiecte și absenteismul în bloc de la ședință al reprezentanților PNL, dacă nu ar fi abuzivă și imorală ar fi hilară.
În loc de dialog constructiv au primat orgoliile politicianiste și nepăsarea față de problemele stringente ale județului.
Nicio scuză nu poate fi invocată pentru disprețul cu care îi tratează pe cetățenii din localitățile conduse de primari PSD, cu precădere cei din municipiile și orașele Alexandria, Roșiorii de Vede, Turnu-Măgurele, Zimnicea și Videle.
S-a dorit ca municipiile, orașele și un număr important de localități rurale să fie văduvite de sume importante de bani și majoritatea banilor să fie direcționată către localitățile conduse de primari PNL.
ACESTA este motivul pentru care am pregătit amendamente, dar, până în acest moment, dialogul cu reprezentanții PNL a eșuat, la ședință fiind prezent numai domnul Florin Titirișcă, care a dorit să nu-și asume responsabilitatea și a cerut să fie consemnat „absent”.

Îmi exprim regretul pentru această situație stânjenitoare și cer tuturor decidenților PNL să își orienteze preocupările pentru bunul mers al lucrurilor și soluționarea problemelor oamenilor, care nu au culoare politică și nu pot fi tranzacționate.
Nu pot accepta ca o comună cu 1000 de locuitori să primească o sumă de 400 mii lei, în timp ce un oraș/municipiu primește doar 200 mii lei.

Invit colegii consilieri ai PNL la responsabilitate și echilibru și condamn orice încercare de a discrimina cetățenii județului pe criterii politicianiste!

Adrian Gâdea, presedinte PSD Teleorman, presedinte CJ Teleorman

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole