11.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, aprilie 29, 2024

IPJ Teleorman – Minori prinși în flagrant la Roșiori de Vede și o persoană depistată sub influența băuturilor alcoolice la volan la Poeni

Sănătate

La data de 10.03 a.c, în timp ce desfășurau activitățile specifice, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Poeni, au depistat pe raza localității Poeni, județul Teleorman, un bărbat în vârstă de 63 ani, din comuna Poeni, județul Teleorman , aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de mostre bio

logice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, urmând a se da soluţie legală prin Parchetul competent.

La data de 10.03 a.c., orele 22:00, lucrătorii din cadrul Poliției Roșiori de Vede, Biroul Ordine Publică, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, au surprins în flagrant doi minori în vârstă de 16 ani și 14 ani, ambii din Municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, care au sustras mai multe bunuri prin forțarea ușii de la o vitrină frigorifică, ce aparține unei societăți comerciale, amplasată pe raza Municipiului Roșiori de Vede.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se da soluția legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole