11.8 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, mai 3, 2024

ISU Teleorman – Salvatorii teleormăneni au acționat la 79 evenimente

Sănătate

În ultimele 48 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 79 de evenimente, după cum urmează:

  • 55 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV -2;
  • 10 incendii, dintre care două la locuințele unor cetățeni din localitățile Ciolăneștii din Deal și
    Zimnicea, un incendiu la un saivan de oi din localitatea Plosca și 7 incendii de vegetație uscată pe raza localităților Videle, Drăgănești Vlașca, Dorobanțu, Lăceni, Siliștea Gumești, Mârșa (județul Giurgiu) și Poeni;
    În localitatea Ciolănești Deal, în ziua de 26 martie 2022, în jurul orei 19.46, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Dobrotești au fost anunțați de faptul că la locuința unei persoane din localitate se manifestă un incendiu. Ajunși la fața locului cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri de peste 35000 de lei. Valoarea pagubelor, reprezentând grinzile din lemn de la podul casei pe o suprafață de 4 mp, a fost estimată la suma de 500 de lei. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum defect.
    La Zimnicea, focul deschis lăsat nesupravegheat a provocat un incediu la o anexă gospodărească cu baloți de fân care s-a extins la casa de locuit unde au ars circa 10 mp de căpriori din lemn. Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproape o oră cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la suma de 4000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 20000 de lei.
    La Plosca, în ziua de 26 martie a.c., la ora 13.19, un incediu de vegetație uscată s-a extins la un saivan de oi provocând arderea gunoiului de grajd pe o suprafață de aproximativ 800 mp precum și a 19 grătare din lemn. La fața locului s-a deplasat rapid un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o Alexandria, str. Carpați, nr.7, jud. Teleorman, Tel.:0247311113, Fax: 0247313143, C.P. 140050 autospecială de stingere cu apă și spumă, reușind evitarea producerii de pagube materiale suplimentare. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la suma de 3000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 50000 de lei.
  • 5 evenimente rutiere, produse pe raza localităților Zimnicea, Scurtu Mare, Siliștea Gumești,
    Moșteni, Roșiorii de Vede, în urma cărora au rezultat 5 victime. La toate aceste cazuri, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au luat măsuri pentru îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță. Evenimentele au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări;
  • 9 alte misiuni, dintre care: o intervenție pentru asigurarea măsurilor P.S.I., patru misiuni de
    informări preventive, o misiune de informare privind incendiile de vegetație și 4 verificări la secțiile de ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Teleorman, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cum ar fi: dotarea cu stingătoare, funcționarea hidranților interiori, verificarea stării de practicabilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție, verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI în vederea eliminării surselor de izbucnire a incendiilor, pregătirea personalului din secțiile de ATI privind asigurarea primei intervenții, precum și a modului de evacuare a pacienților, aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de
    oxigen.
    Activități de control și informare preventivă
    În ultimele două zile, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat un control pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la un operator economic de pe raza comunei Siliștea, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în cuantum de 5000 de lei.
    Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
    Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
    Compartimentul Informare și Relații Publice
    Sg. maj. Ciorobescu Adelina
- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole