7.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

miercuri, aprilie 24, 2024

Alcoolul face victime pe drumurile din Teleorman! Un șofer aflat în stare de ebrietate a accidentat un bărbat la Bujoru!

Sănătate

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au acționat în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

În ultimele 72 de ore, în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 24010 de lei, au reținut 16 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Dintre acestea, 13 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță, 13 sancțiuni pentru depășire, 7 sancțiuni pentru alte abateri .

Astfel, la data de 16 aprilie a.c., orele 00:32, polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea, au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești, pe DN 5C, pe raza comunei Bujoru, județul Teleorman.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Zimnicea, care au constatat că în timp ce un bărbat în vârstă de 61 de ani, conducea un autoturism, la km 40+800, în comuna Bujoru, județul Teleorman, într-o curbă la dreapta, pe fondul conducerii sub influența alcoolului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 45 de ani.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului în vârstă de 45 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordare de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul alcootest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 45 de ani, iar în cazul bărbatului de 61 de ani rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunilor de “vătămarea corporală din culpă” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent .

La data de 16 aprilie a.c., orele 23:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Nanov, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Alexandria, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent .

La data de 17 aprilie a.c., orele 23:49, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au depistat un tânăr în vârstă de 27 ani din comuna Plosca, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Plosca, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent .

La data de 17 aprilie a.c., orele 17:38, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Poeni, au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier cu pagube materiale, pe raza comunei Gratia, județul Teleorman.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că în timp ce un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe raza localității Gratia, județul Teleorman, a pierdut controlul autoturismului , a acroșat un autoturism oprit regulamentar în afara părții carosabile, iar în urma impactului, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 54 de ani a ricoșat în alte două autoturisme care se aflau parcate regulamentar în afara părții carosabile, avariindu-le.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole