15.2 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

14 Mai – Ziua Județului Teleorman

Sănătate

La 14 Mai 2019, Consiliul Județean Teleorman a organizat prima ediție aniversară a ,,Zilei Județului Teleorman”, care a fost stabilită, anterior, printr-o Hotărâre a C.J.T.
Data de 14 Mai 1441, simbolizează prima atestare documentară cunoscută, privind existența sub această denumire, a județului Teleorman.
Astfel, în cel mai vechi document, scris în limba slavonă, se face referire la actuala denumire a județului nostru, respectiv în Hrisovul Domnitorului Vlad Dracul, unde se menționează că domnitorul ,,întărește mînăstirea Glavacioc cu o ocină pe Neajlov iar în Teleorman, Mirceștii …”
Deasemenea, Teleormanul este menționat pe harta Stolnicului Constantin Cantacuzino, apărută la Padova, în anul 1700, precum și pe harta austriacă din anul 1790.

Numele de ,,Teleorman”, ar putea să aibă sensul de ,,pădure nebună” (din limba cumană – turceasca veche: ,,deli orman”).
Din vechea ,,Pădure nebună” de odinioară, s-a păstrat, până la data de 17 iunie 2010, în nordul județului nostru, în satul Plopi ( când în urma unei furtuni puternice, a fost scos din rădăcini), cel mai bătrân stejar din țară, la acea dată…..

Este însă posibil însă, ca ,,teleorman” să fi însemnat ,,pădurea cumană” ori ,,pădurea cumanilor”, avându-se în vedere că printre denumirile date populației cumane, se numără și mai puțin cunoscutul ,,tele”.
Se presupune că numele a rămas de la cumani, din epoca în care, teritoriul viitoarelor principate Moldova și Țara Românească avea, în documentele și cronicile medievale, denumirea ,,Cumania neagră”.

Teleormanul, este printre singurele judeţe care prin nume poate demonstra vechimea „frăţiei” codrilor cu românii, sub a căror miraculoasă protecție se află din vremuri străvechi.
Istoricii relatează că în anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio ajunge cu armata sa la Dunăre, în faţa Telormanului, dar nu îndrazneşte să treacă fluviul. Mărturie stau scrierile istoricului antic Florus, care prezintă drept cauză a renunțării la incursiune „întunecimea codrilor” („Curio Dacia tenus venit, sed tenerebas saltuumm expavit”). A îndrăznit un alt general roman, Cornelius Fuscus, pe vremea împăratului Domiţian în anul 87, dar îndrăzneala i-a fost funestă. Armata lui Decebal l-a surprins în locuri primejdioase, în mijlocul pădurilor şi, în lupta care a avut loc, Fuscus a pierdut întreaga sa oaste, el însuşi căzând în mijlocul bătăliei.

Activitățile umane pe aceste meleaguri, datează de peste 2.000 de ani. Astfel, sunt consemnate de către arheologi, 30 de așezări rurale și 4 cetăți dacice: Zimnicea, Albești, Orbeasca de Sus, Trivale Moșteni. Locuitorii acestora se ocupau cu creșterea animalelor, agricultura, meșteșugul olăritului și monetăriei. Împăratul Traian este fondatorul Cetății de pământ ,,Turris” de la Dunăre, din dreptul actualului municipiu Turnu Măgurele, precum și al Castrului de la Pietroșani.

În anul 1417, Cetatea Turnu Măgurele este transformată în Raia turco-otomană unde își păstrează acest statut până în anul 1829,la Tratatul de la Adrianopole.

    Teleormanul a fost o prezență activă la marile evenimente din istoria națională, aceste meleaguri și locuri au cunoscut convulsiile sociale, ale tuturor timpurilor:
  • Pe aceste meleaguri, au trecut oștile lui Mihai Viteazul, unde la aproximativ 15 km de Rușii de Vede, și-a organizat oastea ( și-a scris oastea); ulterior, așezările populaționale de aici, s-au numit SCRIOAȘTEA.
  • Domnitorul Dimitrie Alexandru Ghica, înființează în 1834, Alexandria, iar la 1836, pe perimetrul vechii Cetăți Turris, Turnu Măgurele.
    • La 9 iunie 1848, Câmpul lui Traian de la Islaz, numit de atunci ,,Câmpul Regenerării”, cunoaște o impresionantă Adunare, unde fruntașii Revoluției au dat semnalul luptei, din Teleorman, de la Islaz, unde Ion Heliade Rădulescu a citit cele 22 de puncte ale
      vestitei ,,Proclamații de la Islaz”.
    • Realizarea Unirii de la 24 ianuarie 1859, a produs multă emoție printre locuitorii județului nostru; dovada dragostei pentru Domnitorul Alexandru-Ioan Cuza, o constituie Statuia acestuia (situată lângă Catedrala ,,Sfântul Alexandru”, din centrul municipiului Alexandria), dezvelită la 24 ianuarie 1915( fiind situată la acea vreme, în Grădina publică a orașului).
    • În Războiul de Independență de la 1877, județul Teleorman a fost locul de trecere a grosului trupelor rusești peste Dunăre, iar teritoriul județului nostru, este folosit ca bază de aprovizionare și de concentrare a trupelor, unde au fost depozitate muniții și armament și s-au instalat importante centre sanitare ale armatei române, localitatea Turnu Măgurele fiind un important centru militar, politic și istoric.
    • Răscoalele țărănești de la 1888 și 1907, au cunoscut o participare amplă, iar în amintirea țăranilor uciși în 1907, în municipiul Roșiorii de Vede, funcționează Muzeul ,,1907″.
    • În lupta pentru făurirea Statului Național Unitar Român, locuitorii județului Teleorman au adus o contribuție deosebită, în această zonă având loc lupte crâncene la Roșiorii de Vede, Șoimu, Ulmuleț, Drăgănești Vlașca dar și la Prunaru ( unde a rămas memorabilă în istorie, celebra ,,Șarjă de la Prunaru”, din 15 octombrie 1916, la care au participat și dorobanții Regimentului 20 Teleorman), precum și jertfa Generalului David Praporgescu, originar din Turnu Măgurele.
    • În cel de-al Doilea Război Mondial, s-au jertfit, pe câmpul de onoare, atât în Campania din Est, cât și cea din Vest, peste 5.000 de fii ai Teleormanului.

÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷

DRAGI TELEORMĂNENI!

Să nu uităm și să promovăm frumusețea și dragostea pentru locurile natale, tradițiile și portul popular teleormănean, bogăția zestrei noastre culturale, creațiile artiștilor teleormăneni, poeți, scriitori, pictori, muzicieni, rapsozi, jurnaliști, sportivi, intelectuali și oameni de știință, personalități – civile și militare, … oameni simpli, din toate domeniile de activitate, care prin munca și truda lor, au făcut lucruri mărețe pentru județul nostru, care au reprezentat și reprezintă Teleormanul cu cinste, la nivel național și internațional!
Ce poate fi mai onorant decât punerea în valoare a spiritualității acestui colț de rai, brăzdat de apele Dunării, tărâm al codrilor seculari și al magnificilor bujori ai erei glaciare !

Haideți, cât mai mulți, să fim cei mai buni ambasadori ai Teleormanului!
Împreună, putem pune într-o lumină frumoasă Teleormanul!
Așa să ne ajute Dumnezeu!

La mulți ani, Teleorman!
La mulți ani, dragi teleormăneni!

Col.(r.) Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole