5.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

Jurnalul operativ al ISU Teleorman: 44 de cazuri SMURD, 1 accident, 5 incendii

Sănătate

În perioada 15.06.2022, ora 08.00 – 17.06.2022, ora 08.00, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 50 de evenimente, după cum urmează:

44 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV -2;

5 incendii, dintre care două izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Buzescu și Zimnicele, un incendiu autoturism în localitatea Roșiorii de Vede și două incendii vegetație uscată și gunoi menajer în zona localității Turnu Măgurele;  

– 1 eveniment rutier produs pe DN6 pe raza comunei Peretu. Pompierii militari au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

La Zimnicele, vineri dimineața, la ora 03.22,un cetățean a solicitat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. 

Ajunși la fața locului cu două mașini de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD, salvatorii au constatat faptul că focul se manifesta atât la casă cât și la anexă. Din nefericire, în interiorul anexei a fost găsită o victimă carbonizată, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani.

Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul în limitele găsite, salvând bunuri materiale estimate la peste 70000 de lei. Pagubele înregistrate au fost și ele însemnate, valoarea acestora ridicându-se la circa 30000 de lei.  Cauza probabilă de incendiu a fost un scurtciurcuit electric. 

Pompierii vă recomandă …

Având în vedere cele două incendii de locuințe menționate anterior, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:

– nu folosiți lumânările în apropierea materialelor ușor combustibile și nu le lăsați aprinse atunci când părăsiți încăperile, chiar dacă acest lucru va fi doar pentru câteva momente;

– nu lăsați nesupravegheate persoanele în vârstă, cu probleme medicale, când în apropierea acestora se regăsesc surse de aprindere;

– nu suprasolicitați instalația electrică a locuinței folosind mai multe aparate simultan;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

– nu utilizați aparatele electrice, cablurile, prizele, întrerupătoarele și dispozitivele de protecție electrice de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat opt controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la două lăcașuri de cult, doi operatori agricoli și o instituție publică din localitatea Frăsinet și la doi operatori agricoli din localitatea Băbaița, aplicând pentru neregulile constatate 26 sancțiuni contravenționale în valoare de 2500 lei. 

Pe timpul acestor verificări, pompierii au efectuat o instruire cu personalul responsabil.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!         

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole