13.3 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

„Cel mai mare rău în agricultură e să întrerupi programele” – Petre Daea se întoarce la Agricultură

Sănătate

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea (PSD), se întoarce la cârma ministerului ca re l-a consacrat din punct de vedere politic. Nascut la data de 2 noiembrie 1949 în comunca Șișești, județul Mehedinți, Petre Daea, acum în vârstă de 72 de ani, a fost Ministru al Agriculturii în patru guverne post-decembriste, guvernele Năstase, Grindeanu, Tudose și Dăncilă, și vine la conducerea Agriculturii după demisia lui Adrian-Ionuț Chesnoiu.

Petre Daea a declarat astăzi:

„Cel mai mare rău în agricultură e să întrerupi programele. Felicit pe Adrian Chesnoiu că nu a făcut acest lucru. Dimpotrivă, s-a uitat în viitor, a văzut realitatea țării, a apăsat pe accelerație și a ajuns acolo unde astăzi fermierii sunt cei care îi recunosc activitatea într-o perioadă scurtă de timp.

În prima oră a activității mele mă voi ocupa de acest lucru, pentru că în 2017, după depunerea jurământului, la orele 11 noaptea eram la pompa Cama din Giurgiu. Așa voi face și imediat după ce voi depune jurământul, să mă duc în șantierul muncii al obiectivelor de investiții.

În sistemele de irigații, culturile sunt bune, aceasta datorită celor două măsuri excepționale pe care le-a luat ministrul Chesnoiu, anume acordarea gratuită a apei până la stațiile de punere sub presiune și punerea sub presiune a apei de la stațiile în unitățile hidraulice cu reducerea energiei până la 50%. Această măsură a făcut posibil ca în perimetrul irigabil posibil de irigat la această dată plantele să nu sufere și vegetația este normală, producțiile sunt pe măsură

În sistemele de irigații, culturile sunt bune, aceasta datorită celor două măsuri excepționale pe care le-a luat ministrul Chesnoiu, anume acordarea gratuită a apei până la stațiile de punere sub presiune și punerea sub presiune a apei de la stațiile în unitățile hidraulice cu reducerea energiei până la 50%. Această măsură a făcut posibil ca în perimetrul irigabil posibil de irigat la această dată plantele să nu sufere și vegetația este normală, producțiile sunt pe măsură.”

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole