A lăsat dâre de aur în literatura română, asemenea truditorilor neobosiți din câmpia sa natală, străjuită de fascinanta pădure a „Deliormanului”.
Marin Preda este glasul țăranului român. Etern.
În genialitatea lui taciturnă, a trăit cu patima esențelor crude ale realității, pe care le-a iubit ca nimeni altul, cu inocența unei severități tutelare, enigmatice și apăsătoare.
Înțelepciune, genialitate, rezistență, unicitate.
Pe toate acestea la un loc, aidoma țăranului român apărând, cu încăpățânarea-i bine-cunoscută, rânduiala pierdută a bietului său petec de pământ, Marin Preda, trudind din greu, le desăvârșea în romanele sale.
Da, țăranul român pare să fi avut dreptate și Marin Preda nu s-a sfiit să observe asta, faptul că Țăranul român a fost, cu retractilitatea lui, cu prudența lui, cu discursul lui dublu, partea noastră bună, nealterată…
Că așa pasiv și taciturn cum era, nu s-a lăsat niciodată mințit, amețit, păcălit, îmbrobodit, anexat, dacă ne gândim la ravagiile seducției legionare, ori la Comunismul, utopic și el, care a distrus lumea țărănească, în ciuda rezistenței ei eroice.
La 100 de ani de la nașterea ilustrului nostru teleormănean, cel mai frumos mod de a-i mulțumi și a-l omagia ar fi să recitim măcar câteva file din romanele sale. Poate „Moromeții” sau „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Viața ca o pradă”, „Delirul” ori „Imposibila întoarcere”.
Adrian Gadea, președinte PSD Teleroman
