12 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

ISU Teleorman – Salvatorii teleormăneni au acționat la 89 evenimente

Sănătate

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 89 misiuni.

Din numărul total de intervenții, 63 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV – 2, 13 incendii (dintre care opt incendii de vegetație uscată, resturi menajere și miriști, două incendii la case de locuit din localitățile Roșiorii de Vede și Balaci, două incendii la anexe gospodărești din localitățile Dobrotești și Balaci și un incendiu baloți de paie în localitatea Plosca), o misiune de asigurare a măsurilor P.S.I. și șase intervenții pentru degajarea unor arbori căzuți pe carosabil din cauza vântului.

De asemenea, colegii noștri au acționat la șase evenimente rutiere produse în localitățile Naipu, Buzescu, Peretu, Roșiorii de Vede, Saelele și pe E70, între Vitănești și Văceni. La accidentele rutiere, pompierii militari teleormăneni au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Sâmbătă, în jurul orei 23.30, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Balaci. Salvatorii au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, reușind să localizeze și să lichideze focul în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime. A ars anexa gospodărească pe o suprafață de aproximativ 100 mp, pagubele ridicându-se la circa 25 000 de lei. Bunurile salvate, reprezentând casa de locuit, au fost estimate la suma de 80 000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Duminică, 18 septembrie, la ora 16.55, în localitatea Roșiorii de Vede, a izbucnit un incendiu la o casă de locuit. Anunțați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În circa 20 de minute au reușit să lichideze focul în totalitate și să salveze casa de locuit, estimată la suma de 200 000 de lei. Valoarea pagubelor, reprezentând izolația locuinței pe o suprafață de aproximativ 12 mp, se ridică la suma de 1 000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric.

            În localitatea Dobrotești, ieri, în jurul orei 19.15,pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari au fost anunțați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. La locul evenimentului colegii noștri s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, reuşind ca în mai puțin de o oră să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga casă și stingerea în totalitate a incendiului, salvând bunuri materiale estimate la peste 35 000 de lei. Au ars ori au fost deteriorate de foc reziduri menajere, saltele și buturugi, valoarea pagubelor ridicându-se la suma de 2 500 de lei.

Cauza probabilă a incendiului a fost focul lăsat nesupravegheat în spații deschise.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul unității noastre au efectuat cinci controale în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale în cuantum de 7 500 de lei.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Sg.maj. Ciorobescu Adelina

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole