Incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Alexandria, la ieșirea spre Turnu Măgurele, stins de salvatorii teleormăneni

Sănătate

Ieri, la ora 17.39, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, s-a solicitat intervenția pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Alexandria, la ieșirea spre Turnu Măgurele.

Deoarece la acel moment, dintre cele trei mașini de stingere aflate în dotarea Detașamentului de Pompieri Alexandria, una se afla la verificare tehnică în municipiul București, iar una la un incendiu de vegetație uscată și gunoi menajer pe raza localității Smârdioasa, la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD.

Concomitent cu alocarea acestor forțe și mijloace, au fost trimise în sprijin următoarele:

– de la Garda de Intervenție Furculești – o autospecială de stingere;

– de la Detașamentul de Pompieri Roșiorii de Vede – o autospecială de stingere;

– de la Punctul de lucru Drăgănești Vlașca – o autospecială de stingere;

– de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență „KOYO” – o autospecială de stingere;

– 3 motopompe din cadrul Detașamentului de Pompieri Alexandria, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele;

– celelalte două mașini de stingere din cadrul Detașamentului Alexandria (de la Smârdioasa și de la București), imediat ce au ajuns la bază, au fost trimise în sprijin la acest eveniment.

La sosirea primelor echipaje de pompieri, focul se manifesta generalizat pe o suprafață de cca. 600 mp, la o casă de locuit cu mansardă și la mai multe anexe gospodărești, cu posibilitate mare de propagare la bunurile din imediata apropiere. Simultan cu operațiunile de localizare a incendiului, pompierii au evacuat două autoturisme și au reușit să oprească flăcările care se îndreptau spre o casă din vecinătate.

Misiunea de stingere a incendiului a fost îngreunată de cantitățile mari de materiale combustibile, de suprafața mare afectată de foc, de fumul dens degajat prin arderea acestora și de calea de acces îngustă care nu a permis amplasarea autospecialelor în apropiere zonei afectate de flăcări.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole