20.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

miercuri, aprilie 24, 2024

Rezolvarea problemei transportului elevilor navetiști, un act de responsabilitate a statului – Maria Stoian

Sănătate

Un act normativ adoptat în aceste zile rezolvă disfuncționalitățile existente până în prezent în ceea ce privește transportul elevilor navetiști. Astfel, intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, care introduce o sumă forfetară oferită elevilor navetiști, este în măsură de a debloca situația de maximă urgență creată din acest punct de vedere în ultima perioadă. 

Documentul propus de Ministerul Educației reprezintă cea mai potrivită soluție pentru asigurarea transportului școlar al elevilor navetiști. Actul normativ majorează de patru ori suma ce era alocată până acum deplasării elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.

Astfel, va fi asigurată lunar suma de 60 de lei/lună pentru transportul pe o distanţă de până la 3 km, iar pentru cele mai mari aceasta se majorează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru. Spre exemplu, un elev care locuiește la 15 km de școala unde este înscris la cursuri va dispune de 132 lei lunar, bani pe care îi va primi în avans. Creșterea este aproape dublă, având în vedere faptul că, până acum, elevul respectiv primea suma totală de 66 lei, pentru aceeași distanță.

Actul normativ mai prevede că în situația în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea.

De asemenea, dacă suma forfetară lunară, majorată cu 100%, nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, pe fondul tarifelor excesive practicate în prezent de transportatori, diferența va fi suportată din bugetele județene aferente fiecărei localități.

Totodată, elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se va asigura decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei.

Salut rezolvarea acestei probleme spinoase, întrucât se înscrie în respectarea principiului gratuității de care trebuie să beneficieze toți elevii din sistemul de învățământ, inclusiv cei care trebuie să se deplaseze de la domiciliu spre școală.

Apreciez că rolul primordial al unui stat care se respectă este asigurarea dreptului la educație a fiecărui elev, fapt ce va contribui esențial atât la creșterea calității din sistem, cât și la diminuarea fenomenului alarmant al abandonului școlar.

Deputat PNL Teleorman,

MARIA STOIAN

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole