10.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 26, 2024

ISU Teleorman – Sărbători în siguranță

Sănătate

Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi, iar amintirea acestor momente nu trebuie să fie umbrită de tragedii sau alte evenimente care ne pot pune viața în pericol.

Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, în perioada următoare, peste 150 de pompieri sunt pregătiți să acționeze, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.

Aceștia pot interveni în orice moment cu peste 39 de mijloace tehnice, dintre care 20 de autospeciale de lucru cu apă și spumă, șase fiind cu modul de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, opt ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM) și două autospeciale de descarcerare.

În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită este acordată prevenirii incendiilor. În acest sens, pe întreaga perioadă a sezonului rece, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, sunt desfășurate acțiuni de control și verificări la unități de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, târguri tematice specifice sezonului rece și alte amenajări similare în cazul în care acestea se organizează, ori, după caz, în zonele unde se vor desfășura evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă.

Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, NU trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman vă recomandă respectarea a trei reguli simple:

  1. Manifestați prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Stingeți întotdeauna focul în sobă înainte de culcare și nu folosiți mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecțiuni sau improvizații. Nu aprindeți focul prin utilizarea lichidelor inflamabile. Orice mică improvizație poate conduce la evenimente cu pagube sau chiar cu pierderi de vieți omenești.
  1. În al doilea rând, este foarte important să respectați câteva măsuri atunci când vorbim de amplasarea și decorarea pomului de Crăciun. Ancorați bine bradul, NU folosiți instalații ornamentale cu improvizații, NU lăsați în funcțiune instalațiile electrice atunci când plecați de acasă, NU aprindeți și NU amplasați artificii sau lumânări în apropierea bradului.
  2. Cea de-a treia situație cu care ne confruntăm în această perioadă a anului este generată de utilizarea mijloacelor pirotehnice. Pe cât de spectaculoase sunt artificiile și petardele, pe atât de periculoase pot fi dacă sunt folosite necorespunzător. În ultimii ani au fost înregistrate cazuri când pompierii au acționat pentru stingerea incendiilor generate de utilizarea mijloacelor pirotehnice sau pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au fost rănite de aceste obiecte. Pentru evitarea oricăror evenimente, NU permiteți jocul copiilor cu petarde și artificii. De asemenea, utilizarea lor se va realiza numai cu respectarea instrucțiunilor menționate de producător.

Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol sau bunurile materiale! Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor!

Salvatorii teleormăneni vă urează un Crăciun Fericit, cu pace sufletească, bucurii și clipe minunate alături de familie și prieteni!

Compartimentul Informare și Relații Publice

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole