12.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, mai 9, 2024

ISU Teleorman – MAI în siguranță, în perioada sărbătorilor!

Sănătate

În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de sărbătoarea Floriilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Pe linie preventivă, pompierii teleormăneni vor derula verificări la toate lăcașurile de cult unde se preconizează a se înregistra o afluență mare de participanți, precum și la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor. Totodată, controale vor fi efectuate și la unități turistice sau obiective/operatori economici ce desfăşoară activităţi economice în zonele limitrofe acestora. Inspectorii de prevenire au în atenție dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranţii exteriori.

Pe timpul acțiunilor preventive, vor fi instruiți preoții și personalul clerical asupra modalităţilor de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcașelor.

În plan operațional, zilnic, peste 150 de pompieri care încadrează 30 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Răspunsul la urgenţele medicale este asigurat împreună cu personalul Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, unitatea noastră având 9 echipaje SMURD, care dispun de 8 ambulanțe tip B2 și o autospecială de transport personal și victime multiple.

Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor este necesară respectarea câtorva reguli simple, însă foarte importante. În Noapte de Înviere, în căminul credincioșilor catolici va arde lumina de Paște. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse. De asemenea, nu lăsați lumânările aprinse sau alte surse de foc la îndemâna copiilor. E bine să acordați o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste sărbători sfinte, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!

Compartimentul Informare și Relații Publice

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole