20.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, aprilie 27, 2024

Acțiuni de dezinsecție pentru țânțari pe domeniul public și privat al Municipiului Roșiori de Vede

Sănătate

Primăria Municipiului Roșiori de Vede că în zilele de 24 și 25 iulie 2023, în intervalele orare 21.00 – 04.00, respectiv, 07.00 – 11.00,  se vor executa acțiuni de dezinsecție pentru țânțari pe domeniul public și privat al Municipiului Roșiori de Vede. Dezinsecția este realizată de SC Helix LS SRL Brașov, societate autorizată pentru astfel de activități, fiind folosit Solfac Trio EC 140 NF, avizat de Ministerul Sănătății, cu o concentrație a soluției de lucru de 0.02 – 1.2 litri/produs în 15 litri de apă/solvent, pentru combaterea țânțarilor;

Substanțele utilizate sunt biodegradabile aplicate în mediul exterior și nu sunt toxice pentru oameni și animale.

Toți cetățenii, în special copiii și persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici, sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. Roșiorenii ale căror locuințe au ferestrele situate la o distanță mai mică de 20 de metri față de aliniamentele stradale trebuie să le țină închise în perioada 24 – 25 iulie 2023, în intervalele orare menționate.

               Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine, în caz contrar SC Helix LS SRL și Primăria Municipiului Roșiori de Vede  sunt absolvite de orice responsabilitate.

Conform reprezentanților SC Helix LS SRL, pentru produsul Solfac Trio EC 140 NF  folosit, în caz de inhalare, ingerare ori la contactul cu pielea sau cu ochii, se va proceda astfel:

–              la inhalare: duceți subiectul la aer curat; dacă respirația se oprește, faceți respirație artificială și sunați imediat un medic;

–              la ingerare: apelați imediat un medic; nu se va induce stare de vomă; nu administrați medicație care nu este autorizată în mod expres de medic;

–              la contactul cu pielea: scoateți hainele contaminate și faceți imediat duș;  hainele contaminate se vor spăla înainte de fi refolosite;

–              la contactul cu ochii: spălați imediat cu multă apă timp de cel puțin 15 minute, deschizând bine pleoapele; dacă purtați lentile de contact acestea trebuie scoase și apoi efectuați procedeul prezentat anterior. Consultați un medic dacă problema persistă.

Rugăm cetățenii din raza administrativ teritorială a Municipiului Roșiori de Vede să respecte toate măsurile indicate mai sus, transmise de societatea care execută dezinsecția.

Pentru informații suplimentare consultați site-ul www.primariarosioriidevede.ro sau apelați direct reprezentanții SC Helix LS SRL la numărul de telefon 0731851541 sau pe adresa de e-mail: helixls.office@gmail.com.

În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole