11.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, mai 3, 2024

ISU Teleorman a marcat Ziua Pompierilor la Slobozia Mândra prin operaționalizarea unui nou Punct de Lucru

Sănătate

Miercuri 13 septembrie 2023, orele 12.00, cu prilejul aniversării Zilei Pompierilor din România (împlinirea a 175 de ani de la bătălia din Dealu Spirii – 13 sept. 1848), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al Judeţului Teleorman, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Comunei Slobozia Mândra, a organizat și desfășurat o ceremonie militară și religioasă, prilej cu care a fost operaționalizat un nou Punct de Lucru și în această localitate teleormăneană, în prezența autorităților centrale, județene și locale.
La activitatea de astăzi am remarcat prezența, următorilor: Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, Întâiul Episcop al Alexandriei și Teleormanului, colonel Ionuț – Laurențiu Amzu, din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, lt.col. Adrian – Mirel Ristea, locțiitor al șefului Centrului Operațional Național din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Rababoc Benone, subprefectul Județului Teleorman, Adrian – Ionuț Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, șefii structurilor județene din întreg sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională (MAI, MApN, SRI, STS), reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță, Flialei Teleorman de Cruce Roșie, cadre militare în rezervă și în retragere, primarii din cele șase comune aflate în raionul de intervenție al Punctului de lucru Slobozia Mândra, mass-media teleormăneană, numeroși cetățeni ai comunei Slobozia Mândra.
Întregul ceremonial a fost oficiat și prezentat de către purtătorul de cuvânt al ISU ,,A.D. Ghica” Teleorman, locotenent – colonel Gelu Dragomir, desfășurându-se după următorul program:

1) Cuvântul de bun venit, rostit de purtătorul de cuvânt și prezentarea regulilor și momentelor de desfășurare a ceremoniei;

2) Întâmpinarea persoanei oficiale – reprezentantul eșalonului superior, colonel Ionuț – Laurențiu Amzu, Șef Direcție Suport Decizional în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență. Acesta, însoțit de către inspectorul șef, col. STANCU Marius, a primit raportul de începere a activității de la prim-adjunctul inspectorului șef, Lt.col. Pîngă Florin.

A urmat prezentarea onorului Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și întregii formații (la final a urmat formula de salut și răspunsul la salut);

3) Intonarea Imnului Naţional al României;

4) Păstrarea unui moment de reculegere, în memoria și onoarea pompierilor căzuți la datorie, în misiunile pentru salvarea vieții celor în slujba cărora s-au dedicat, pentru curajul și spiritul lor de sacrificiu;

5) Cuvânt de deschidere a ceremoniei, prezentarea semnificației Zilei Pompierilor din România și operaționalizarea punctului de lucru (purtătorul de cuvânt);

6) Oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Părinte Episcop Galaction Stângă;

7) Alocuțiuni prezentate de către:

  • Col. Marius STANCU, Inspectorul Șef al ISU Teleorman;
  • Col. Ionuț – Laurențiu AMZU, Șef Direcție Suport Decizional în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență;
  • Lt.col. Adrian – Mirel RISTEA, Locțiitor Șef al Centrului Operațional Național din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență ;
  • Benone RABABOC, Subprefectul Judeţului Teleorman;
  • Adrian – Ionuț GÂDEA, Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman;
  • Marinel ȘTEFAN, Primarul comunei Slobozia Mândra. 8) Avansarea în grad, înainte de termen, ca urmare a rezultatelor foarte bune obținute în activitatea desfășurată a unui număr de 8 cadre militare, după cum urmează: – în gradul de locotenent colonel – maior Anghel Andrei Viorel;
  • în gradul de maior – căpitan Popa Mircea și căpitan Vîrban Georgeta Daniela;
  • în gradul de căpitan – locotenent Tatu Ștefan Bogdan;
  • în gradul de plutonier adjutant șef – plutonier adjutant Buzatu Ștefan și plutonier adjutant Florescu Ionuț;
  • în gradul de plutonier adjutant – plutonier major Tindeche Marian;
  • în gradul de plutonier major – plutonier Dragu Ionel Mădălin.
    Inspectorul șef, colonel Marius STANCU a dat citire Ordinului Inspectorului Șef, privind avansarea și apoi, împreună cu cei doi ofițeri de la IGSU, Președintele C. J. Teleorman și Subprefectul de Teleorman, le-au acordat gradele ofițerilor și subofițerilor recompensați. 9) Oferirea de :
    a) Diplome de Excelență și Plachete în semn de ,,apreciere pentru buna colaborare instituțională și contribuția adusă la creșterea gradului de siguranță a cetățenilor din județul Teleorman, cu ocazia operaționalizării Punctului de Lucru al Pompierilor din localitatea Slobozia Mândra și cu prilejul Zilei Pompierilor din România”:
  • Domnului colonel Ionuț – Laurențiu Amzu, Șef Direcție Suport Decizional în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență;
  • Domnului lt.col. Adrian – Mirel Ristea, locțiitor șef Centrul Operațional Național în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență;
  • Domnului Haralambie Epure, Prefectul Județului Teleorman;
  • Domnului Benone Rababoc, Subprefectul Județului Teleorman;
  • Domnului Adrian – Ionuț Gâdea, Președintele Consiliului Județean Teleorman;
  • Preasfințitului Părinte Galaction Stângă, Întâiul Episcop al Alexandriei și Teleormanului;
  • Domnului Ștefan Marinel, Primar al comunei Slobozia Mândra;

b) Diplome de Excelență ,,în semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul unității noastre și pentru contribuția adusă la creșterea gradului de siguranță a cetățenilor din județul Teleorman “, următorilor rezerviști militari:

  • Domnului colonel (r) Paul BENE, inspector șef al ISU „A.D. Ghica” al județului Teleorman în perioada 1997 – 2005;
  • Domnului colonel (r) Costel GHEBAURĂ, inspector șef al ISU „A.D. Ghica” al județului Teleorman în perioada 2005 – 2011;
  • Domnului colonel (r) Liviu-Sorinel SANDU, inspector șef al ISU „A.D. Ghica” al județului Teleorman în perioada 2011 – 2016 ( în prezent, Președintele Filialei Județene ,,Mihai Viteazul” Teleorman a ANCMRR din MAI);

c) Diplome de Excelență ,,în semn de apreciere pentru buna colaborare instituțională și contribuția adusă la creșterea gradului de siguranță a cetățenilor din județul Teleorman:

  • Domnului cms.șef Dumitrașcu Valentin – Inspector Șef – IPJ Teleorman
  • Domnului col. Mihai Ionel – Inspector Șef – IJJ Teleorman
  • Domnului col. ing. Troncea Nicușor Corneliu – Șef Direcție – STS Teleorman
  • Domnului lt.col. Câlțosu Ciprian Florin – Șef Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Teleorman
  • Domnului lt.col. Mihai Cristian – Comandantul Centrului Militar Județean Teleorman
  • Doamnei Cms.șef de poliție Rîcă Mioara Ioniță – Șef Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră
  • Lt.col. Rizea Laurențiu – Șef Serviciul Județean de Protecție Internă Teleorman
  • Scms. Bădoi Petrică – (î) Șef Serviciul Județean Anticorupție Teleorman
  • Doamnei Ciobanu Maria Mirela – Manager General al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman
  • Domnului Dr. Dobre Alexandru George – Manager General al Spitalului Județean Teleorman
  • Doamnei Neață Ecaterina-Carmen – Director Filiala Teleorman de Cruce Roșie
  • Doamnei Bărbulescu Florica Aurelia – Primar al comunei Uda Clocociov
  • Domnului Andrei Gheorghe – Primar al comunei Beciu
  • Domnului Pirvan Florin-Stelian – Primar al comunei Crângeni;
  • Domnului Alexe Marcel – Primar al comunei Plopii Slăvitești
  • Domnului Cârjan Gabriel – Primar al comunei Saelele
  • Domnului Cuclea Dănuț – Primar al municipiului Turnu Măgurele; 10) Defilarea Detașamentului de Onoare (format din drapelul de luptă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,A.D. Ghica” al județului Teleorman, urmat de un pluton format din cadrele militare ale inspectoratului și un pluton de salvatori echipați cu ținuta de protecție la incendiu tip „NOMEX”; 11) Inaugurarea noului sediu și a operaționalizării punctului de lucru ( prin tăierea panglicii de către: colonel Ionuț-Laurențiu Amzu din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, Subprefectul Județului Teleorman, Președintele Consiliului Județean Teleorman, Primarul comunei Slobozia – Mândra și Inspectorul Șef al ISU Teleorman).
    P. S. Galaction Stângă, a sfințit, la final, întreaga clădire, cu anexele și mijloacele din dotare, ale punctului de lucru. La finalul ceremoniei, purtătorul de cuvânt le-a mulțumit tuturor pentru participare și i-a invitat să viziteze întreaga subunitate. Toți cei prezenți au apreciat, la unison, foarte buna organizare și desfășurare a întregii activități.

Felicitări tuturor protagoniștilor!

========================

P. S. De menționat că, în loc. Slobozia Mândra este al treilea Punct de Lucru operaționalizat în județul nostru.
În prezent, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al Județului Teleorman funcționează:

  • Detașamentul de Pompieri Alexandria, cu Punctul de Lucru Drăgănești Vlașca;
  • Detașamentul de Pompieri Roșiorii de Vede, cu Punctul de lucru Dobrotești;
  • Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele, cu Punctul de lucru Slobozia Mândra;
  • Detașamentul de Pompieri Zimnicea, cu Garda de Intervenție Furculești;
    ​- Detașamentul de Pompieri Videle.

Patrie, Onoare, Demnitate !
Purtător de cuvânt,
Col.(r.) Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole