ÎN ACEASTĂ ZI FATIDICĂ, EU ȘI COLEGII MEI, ELEVI AI ȘCOLII MILITARE DE OFIȚERI ACTIVI AI MINISTERULUI DE INTERNE (ÎN PREZENT, ACADEMIA DE POLIȚIE ,,A.I.CUZA” BUCUREȘTI), AM TRĂIT ACELE MOMENTE DRAMATICE, CÂND MINȚI DIABOLICE ȘI ÎNFIERBÂNTATE AU GÂNDIT UN PLAN/ SCENARIU DIABOLIC, DE A NE ATRAGE ÎN CURSĂ PENTRU LICHIDARE. ……
AM AVUT MARE NOROC CU COMANDANȚI BINE PREGĂTIȚI ȘI CURAJOȘI, CARE AU INTUIT CEEA CE NI SE ÎNSCENA…( Doar două exemple: Căpitanul (în prezent col.rtg.) ȘTEFAN ANTOHE, Comandantul nostru de companie – anul II- trupe de securitate, precum și inegalabilul Colonel (de câteva zile ,,proaspătul” General de brigadă* în retragere) GHEORGHE RĂBĂCEL, fostul Șef de stat major al Școlii).
NU ACELAȘI NOROC, AU AVUT ȘI MILITARII ÎN TERMEN DE LA CÎMPINA … CARE AU FOST UCIȘI ÎN MOD JOSNIC, MIȘELEȘTE DE CONFRAȚI CARE PURTAU ACEEAȘI HAINĂ MILITARĂ, KAKY (doar petlița de pe umăr era … diferită), dintr-o ,,eroare”!?
DRAGI CAMARAZI, DRAGI ROMÂNI,
Dacă aveți răbdare să parcurgeți acest interviu, veți înțelege ce s-a întâmplat acum, fix 34 de ani……
Sutele de elevi ( peste două mii…) – azi ofițeri de poliție, jandarmi, pompieri, poliție de frontieră, sri.., în cea mai mare parte, în prezent rezerviști, și foarte puțini, în activitate (din care unii ne-au părăsit deja, prematur…) – CU TOȚII, DATORĂM VIAȚA, acestui mare ofițer, șeful de stat major al școlii, EROUL NOSTRU, care a refuzat să execute acele ordine sinistre, diabolice… Colonelul (Gl.gb.*rtg.) RĂBĂCEL GHEORGHE!! (căruia, și acum, cu acest prilej, la venerabila vârstă de 90 de ani, îi urăm multă sănătate, să se bucure de o viață cât mai lungă și liniștită alături de cei dragi!).
Din partea mea, RESPECT maxim, domnule General Răbăcel ( dar și din partea camarazilor mei, promoția dec.1990, și nu numai …) !!
Noi și celelalte două promoții, aflate în școală în decembrie 1989, vă suntem recunoscători, pe viață.
Fără exagerări, toți am înțeles atunci ( dar mai ales…după) că trăim, datorită dumneavoastră, discernământului și prezenței de spirit, de care ați dat dovadă în acele momente, alături de subordonații și colaboratorii dumneavoastră.
Să vă dea bunul Dumnezeu, viață lungă și fericită alături de cei dragi!
Cu acest prilej, am deosebita onoare și plăcere de a saluta, cu condescendență și respect, pe toți cei care citiți aceste rânduri, camarazi cunoscuți sau necunoscuți, absolvenți (mai vechi sau mai recent) ai instituției noastre militare care ne-a acordat primul grad de ofițer, la absolvire!
Am onoarea să vă salut, domnule General Răbăcel!
Am onoarea să vă salut, domnilor camarazi, absolvenți ai acestei prestigioase instituții militare de învățământ, a MI / MAI!
Patrie, Onoare, Demnitate!
Col.(r.) Orodel Emilian – 23 Dec.2023
================================
ASTĂZI, 23 Decembrie 2023, se împlinesc 34 de ani de la masacrul de la Otopeni…
La început, s-a încercat atragerea Școlii de Ofițeri Activi a MI Băneasa în acest masacru, dar grație celebrului om de caracter, de suflet și profesionist col. GHEORGHE RĂBĂCEL, efectivele școlii nu au fost scoase și au rămas în cazarmă…
Ce și cum, s-au petrecut evenimentele, aflați din INTERVIUL acordat de distinsul colonel, Revistei ,,Vitralii – lumini și umbre” (care aparține Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere a SRI).
INTERVIU cu col.(r.) Gheorghe Răbăcel, fost şef de stat major al Școlii de ofițeri a M.I. :
… „O confruntare de proporții între militarii Școlii de ofițeri activi nr. 1 a Ministerului de Interne de la Băneasa şi unitățile MApN a fost evitată în ultimul moment grație verificării făcute de colonelul Gheorghe Răbăcel înainte de a-şi trimite oamenii spre moarte la 23 decembrie” spunea academicianul Dinu C. Giurescu.
Mă aflu față în față cu domnul colonel ( r) RĂBĂCEL GHEORGHE , rugându-l respectuos să răspundă la câteva întrebări.
Î: Spuneți-ne, domnule colonel, cum în acele zile fierbinti, cu prețul vieții, ați dovedit luciditate, discernămint, reușind să salvați aproape o mie de tineri de la moarte sigură?
R: Ca jurişti, ştim că după atâția ani nu mai e cazul să răscolim şi să redeschidem răni, dar adevărul trebuie spus şi cunoscut. După ce în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, domnul general-colonel lulian Vlad ne-a ordonat: „Vă retrageți în perfectă ordine în cazărmi”, am îndeplinit ordinul întocmai şi am ordonat depunerea armamentului şi a muniției.
În jurul orei 18.00, am primit ordin de la Comandantul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT) să mă prezint la dânsul cu situația efectivelor, el precizând că din acel moment trec în subordinea sa.
Am prezentat situația domnului gl.col. Mircea Mocanu de la CAAT, care m-a pus în legătură cu gl. lt. Victor-Atanasie Stănculescu, căruia i-am raportat că şcoala se află cu întregul efectiv in unitate, fiind de partea schimbărilor. Nu am ajuns bine în unitate, că a şi sosit o grupă de nouă ofițeri din cadrul CAAT, care toată noaptea de 22-23 decembrie au verificat efectivele. Au numărat muniția, au controlat armă cu armă şi au luat cheile de la magaziile de armament. Asta au înțeles, domniile lor, prin ,,luare în subordine”.
În timpul nopții de 22 spre 23 decembrie, am fost întrebat de gl.col. Mircea Mocanu unde au plecat 3 ABI-uri din şcoală. I-am raportat că şcoala nu a avut şi nu are în dotare ABI-uri. Abia mai tîrziu aveam să aflu despre cele trei ABI-uri de la USLA, care au fost chemate (spre a fi intâmpinate cu foc) la Ministerul Apărării, cadre foarte bine pregătite profesional, fiind ucise şi tratate ca teroriști …
Și acum, episodul ,,Otopeni” propriu-zis, cunoscut ca parte a dezinformării şi diversiunii:
În noaptea de 23 decembrie, am primit ordin de la comandantul CAAT să acționez urgent la Otopeni cu 1/3 din efectiv împotriva unor terorişti.
Am întrebat despre ce terorişti este vorba. Mi s-a precizat că din datele ce le deţin, sunt 13 terorişti palestinieni. Am solicitat să aprobe să acţionăm în zorii zilei, însă s-a insistat să acționăm imediat. Am cerut să trimită un ofițer cu cheile de la magaziile de armament. Au venit doi ofițeri cu acestea.
Analizând situația mi-am pus întrebarea – fiind vorba de 1/3 din efectiv, care reprezenta peste 800 de oameni – de ce nu se apelează la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă(USLA)?
Din punct de vedere militar, primul element de analizat este inamicul. Nu aveam nici un fel de date. Am luat legătura cu lt.col. Tănase Vizitiu, şeful serviciului antitero de pe aeroportul Otopeni, care-mi fusese mai mulți ani subordonat. L-am întrebat despre ce terorişti este vorba. Lt.col. Vizitiu a spus că nu este nici un terorist, iar cei de la Ministerul de Interne au fost dezarmaţi şi sunt ținuți sub supraveghere. Am întrebat de ce se trage, deoarece se trăgea şi cu tunurile. Răspunsul a fost că se trage nejustificat.
Această informație mi-a fost de mare folos. Deci, nu existau terorişti, dar trebuiau atraşi în ambuscadă peste 800 de oameni. Cu atâtea jertfe trebuia să fi contribuit Școala, ba am fi fost şi considerați terorişti.
La pregătirea, experiența şi vârsta mea, mi-am dat încă o dată seama, dacă mai era cazul, cât de importantă este informația. Am hotărât să trag de timp. Când eram întrebat dacă suntem gata de plecare, raportam că am dat dispoziții preliminare, că am alarmat 2 batalioane, că se ridică armamentul şi muniţia etc.
Văzând cei de la comandament că nu acţionez cu repeziciune, indiferent de amenințările primite, la un moment dat am fost întrebat de gl. Mircea Mocanu dacă se poate avea încredere în generalul Ghiță, comandantul Trupelor de Securitate. Am raportat în felul următor: cum să nu aveți încredere, mai ales că gl. Ghiţă a fost adus de la armată.
Nu mi-am dat seama de ce mi s-a adresat această întrebare.
De abia în zorii zilei de 24 decembrie, când am dat telefon şefului de stat major al Comandamentului Trupelor de Securitate (CTS), col. Pavelescu, să-l întreb cu ce se confruntă, acesta mi-a spus că le-au fost omorâţi foarte mulți oameni la Otopeni. Era vorba de elevii Școlii de transmisionişti de la Câmpina ce fuseseră detaşaţi la CTS.
Erau militarii care, după absolvirea acestei şcoli, încadrau stațiile de radio din trupe. Aşa a avut loc măcelul de la Otopeni.
Am adunat întreg efectivul şcolii şi am prelucrat acest eveniment tragic. Cadrele şcolii, elevii, cu toții au fost puternic marcați de cele aflate!
Mi-a fost foarte greu să văd cum se acordă gradul de general pe minciună şi pe cadavre.
Mă refer la un singur exemplu. Colonelul care a comandat efectivele de la Otopeni, care au produs măcelul trăgând în atâția tineri nevinovați, a fost avansat la gradul de general, în condițiile în care morții şi răniții încă se aflau în incinta aeroportului.
Î: Școala a cărei comandă ați preluat-o în acele zile a fost țintă permanentă a amenințărilor venite din toate direcțiile / afară de cazul Otopeni, vi s-au mai transmis şi alte ordine cu caracter de diversiune?
R: Într-adevăr, s-a urmărit atragerea noastră în tot felul de ambuscade. Mă voi referi numai la două:
- În una din nopți am primit telefon de la cpt. Mihai Lupoi – acel ofițer, care apărea cu pistolul mitralieră asupra lui şi mințea cu neruşinare. Acest căpitan mi-a dat telefon, spunându-mi să acționez cu Școala la Televiziunea Română, deoarece sunt atacați de teroriști.
Și aici,vă daţi seama că noi am fi fost pe post de terorişti!
I-am spus că şcoala nu acționează la chemarea televiziunii, ci numai la ordinul şefilor noştri şi i-am închis telefonul. Pentru ,,faptele sale de arme” a ajuns imediat ministrul turismului (!?).
De altfel, în acele zile TVR-ul a făcut mult rău. Amintiţi-vă de Teodor Brateş şi de Silviu Brucan, cu trimiterile lor directe la securişti/terorişti; - În data de 24 decembrie, au venit doi ofițeri din cadrul Comandamentului amintit, care ne-au transmis ordinul de a acționa imediat împotriva unor … terorişti care se baricadaseră într-o vilă din Otopeni. Am stabilit o companie de elevi, am precizat misiunea şi am insistat în mod deosebit pe modul de acțiune, privind somațiile, focul de avertisment etc., trăgând de timp. Îmi era clar că se urmărea atragerea noastră într-o altă diversiune…
Din păcate, după decembrie 1989, ,,cineva” a vrut ca ofițerii de securitate să fie ,,vinovații de serviciu” pentru toate relele, fiind înfiinţate chiar instituţii – aşa cum este cazul CNSAS folosite pentru intimidarea şi defăimarea acestora.
Î: Dumneavoastră, ce părere aveți despre tinerii pe care i-ați pregătit şi pe care, cu siguranță, i-ați mai şi întâlnit ?
R: Școala Militară de Ofițeri Activi a Ministerului de lnterne, şi îmi permit să vorbesc în numele acestei mari unități de învățământ militar, al cărei Șef de stat major am fost, a pregătit foarte multe promoții de ofițeri, pentru toate genurile de armă şi toate specialitățile necesare M.I..
În primul rând, avea loc o selecție foarte riguroasă a tinerilor de către inspectoratele județene şi unitățile centrale ale M.I. Erau nişte criterii foarte bine stabilite. La Băneasa s-a învățat carte, pe baza unui plan de învățământ cu obiective şi scopuri foarte bine stabilite. Școala dispunea de un corp de cadre didactice foarte bine pregătit. Ofițeri cu experiență în activitatea operativă, dar şi cu pregătire psiho-pedagogică, stăpânind în mod deosebit metodica transmiterii şi verificării cunoştinţelor.
Pentru disciplinele de facultate erau profesori de la Facultatea de Drept.
Comandanții subunităților, de la toate nivelurile, aveau pregătire în domeniu şi experiență în exercitarea actului de comandă.
Școala dispunea de o puternică bază materială, iar conducerea Ministerului de Interne acorda toată atenția sprijinirii unității. Procesul de învățământ a fost direcționat pe pregătirea de specialitate, juridică, militară, fizică şi de limbi străine. Elevii îşi însuşeau principiile şi metodele de muncă, erau educați în spiritul dragostei față de neam şi patrie, pentru apărarea ființei naționale, a gliei strămoşeşti.
Ofițeri cu o temeinică pregătire, cu deprinderi trainice pentru activitatea de viitor, disciplinaţi şi ordonați, au părăsit, an de an, băncile şcolii de la Băneasa. Mulți ofițeri au absolvit cursurile diferitelor facultăţi, în mod deosebit ale Facultăţii de Drept. Mulți au obținut titlul de doctor. De astfel de oameni dispunea aparatul M.I., pătruns de simțul datoriei față de Patrie.
Decembrie 1989 a scos în evidență că, noi, cei din M.I. – securitate, miliție, trupe de securitate, pompieri – de altfel toate specialitățile, nu ne-am aflat în slujba unei persoane sau a unui grup restrâns, ci ne-am aflat în slujba țării.
Cu toate acestea, foarte multe cadre ale noastre au traversat momente dramatice, chiar tragice. Cunoaşteţi pierderile de vieți omeneşti din rândurile noastre, tratamentul la care au fost supuşi şi care din păcate continuă şi astăzi. Ne amintim cu durere, de suferințele celor din lotul Timişoara, de cei din bazinul de înot de la Sibiu, de col. Trosca şi ai lui, de militarii de la Otopeni şi de peste tot…
De ce toate acestea? Noi ne-am făcut datoria cu credință sub Drapelul țării, oriunde ne-am aflat, în țară sau peste hotare, cu misiunea sacră de a apăra ființa națională, de a preveni şi zădărnici acțiunile trădătorilor de neam şi ţară.
Este adevărat că mă întâlnesc cu opt, nouă promoții în fiecare an, când marchează anumiți ani de la absolvirea şcolii. La întâlnirile respective, după cum ştiți, nu se face politică, deşi nu ne poate lua nimeni dreptul de a gândi şi politic şi de a face analize mult mai pertinente decât cele ale unor aşa-zişi analişti politici. Dar, aşa cum ştiți, singura politică a militarului dintotdeauna a fost aceea de a sluji țara sub drapel.
Doresc să menționez că m-a impresionat, de curând, gestul şefului Direcției Judeţene a SRI Cluj, care s-a deplasat la locul întâlnirii promoţiei 1973, întâlnire ce a avut loc în acest oraş, vorbindu-le deosebit de frumos şi la obiect, gest foarte apreciat de participanți.
Este adevărat că oamenii sunt dezamăgiți de ce li se întâmplă. Sperăm ca, treptat, lucrurile să se îndrepte…
Îi admir pe ofițerii de informații pentru rezistența de care au dat dovadă în sistem şi la toate nedreptăţile şi îi îmbrăţişez pe toți.
Î: Ca om cu o pregătire profesională temeinică şi care v-ați dedicat întreaga viață cauzei României, cum vedeți, după 25 de ani, evenimentele din decembrie 1989?
R: Consider că schimbarea trebuia să aibă loc.
Ne venise rândul. Se investise mult în acest sens. Polonia trecuse deja de cealaltă parte, zidul Berlinului căzuse şi se trecuse la procedurile de unificare a celor două Germanii, în Ungaria conducerea partidului a fost înlăturată, în Bulgaria ministrul de externe de atunci a pregătit şi realizat înlăturarea preşedintelui, în Iugoslavia se lupta pentru separare, în Uniunea Sovietică perestroika. Evident că nu avea cum să fie Albania înaintea noastră. Erau nemulțumiri în țară, le ştim cu toţii.
Și în rândul militarilor erau nemulțumiri specifice: scoaterea pe şantierele economiei naționale, în agricultură, criterii greu de atins privind promovarea în funcţii şi avansarea în grad etc.
În anul 1989, avansările în grad, care țineau de preşedinte şi trebuiau făcute la 23 august nu au fost făcute până pe 22 decembrie. Treptele, gradațiile se acordau foarte greu şi cu întârziere.
Bine ar fi fost însă dacă schimbarea s-ar fi produs şi la noi ca în alte țări, fără vărsare de sânge!Am apreciat discernământul cadrelor de securitate şi miliție care au fost în stradă, că, altfel s-ar fi ajuns la cei 60.000 de morți prevăzuți în scenariul lui Silviu Brucan, care spunea: ,,Ce revoluție e aia fără 60.000 de morți?”.
Cel mai mare păcat este că s-a distrus tot, industrie, agricultură, iar educația, sănătatea sunt aşa cum ştim. După 30 de ani de la decembrie 1989, speram să fie mult mai bine. Tinerii să aibă locuri de muncă, vârstnicii o bătrânețe liniştită, siguranța zilei de mâine, unitate şi înțelegere între oameni….
Î: Dle colonel, în 17 decembrie 1937 Mircea Eliade spunea: „ Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mână, ca să piară ca un laș astăzi, îmbătat de vorbe şi paralizat de trădare”.
Dumneavoastră, ca slujitor devotat trup şi suflet României, provenit dintr-o familie cu dragoste de țară, credeți că aceste vorbe sunt actuale şi astăzi?
R: În condițiile în care, după decembrie 1989, din multe puncte de vedere ne-am întors la anii ’30, dar mai ales la un capitalism primitiv, spusele lui Mircea Eliade sunt de mare actualitate. De altfel, în cei 30 de ani care s-au scurs, şi zicerile lui Caragiale le regăsim în toată splendoarea lor.
Dar ceea ce este foarte trist (lucru ce se poate observa cu ochiul liber) este distrugerea, fără precedent în istorie, a tot ceea ce a fost bun, pe care o putem numi, fără să greşim, o trădare a interesului național!
Trădători de patrie au mai fost, mai sunt şi vor mai fi. După cum zice înțelepciunea populară, ,,banii sunt ochiul dracului”.
Istoricii susțin că un oarecare Rooles, fost conducător al geto-dacilor, a fost primul trădător din rândul strămoşilor noştri, care în anul 29 e.n. a trecut cu arme şi bagaje în slujba împăratului roman, Octavian.
Revenind, însă, mai aproape de zilele noastre, arhivele rețin multe cazuri când români aflați în posturi cheie ale Armatei române ori în alte instituții importante ale statului, s-au pus în slujba inamicilor acestuia.
Î: Revenind la întrebare, cine ne poate garanta că în aceşti 30 de ani nu au fost mulți care au divulgat unora de aici şi de dincolo date şi informații referitoare la independența, suveranitatea şi securitatea României, ori că, la vârful unor instituții ale statului román, nu s-au facilitat infiltrări informative străine? Asemenea procedee sau aflat şi se află în practica tuturor serviciilor le informații din lume.
Întrebarea este retorică, dar porneşte din suflet, când vezi unde s-a ajuns. Pentru că, într-o oarecare măsură, şi din cauza trădătorilor, civilizația noastră se află şi azi la limite semnificative şi neîntrerupte suferințe.
R: Vreau să închei acest răspuns cu ceea ce spunea Nicolae Titulescu: Românismul nu va pieri. Vor pieri numai acei care s-au arătat nevrednici de dânsul.
În ce mă priveşte, părerea mea – şi nu numai – este că în aceşti 30 de ani trecuţi, România a avut parte de o exploatare colonială, perioadă în care sute de mii de români ce au slujit interesul național şi mii de tineri merituoşi au fost transformați în şomeri, cu sau fără carnet.
În locul lor au fost acceptate adevărate clanuri interlope ce au dus România spre faliment. Cei care au avut interese în România, indiferent de unde ar fi fost, au folosit informațiile obținute de la trădători români, propulsați spre ranguri înalte.
În ultimii ani constatăm în rândul românilor o nepăsare generală, o lehamite față de tot ce se întâmplă în țară.
Aşa cum spuneam, noi nu am făcut şi nu facem politică, dar totuşi, nu putem să nu avem opinii, nu putem să nu observăm că, de multe ori, se dă credit la orice act juridic, administrativ etc. urmare lipsei de interes ori de informare, consecințele nefiind, în nici un caz, interesul național.
Î: De aici, o ultimă întrebare, dacă îmi permiteti, domnule colonel, nu înainte de a vă mulțumi în modul cel mai sincer pentru amabilitatea cu totul deosebită cu care ne-ați primit…
Sunteți optimist în privința viitorului, credeți că va urma o revoluție a conştiințelor?
R: Chiar şi la cei 86 de ani ai mei sunt încrezător şi privesc cu optimism viitorul României. Dispunem de resurse umane şi materiale.
Este nevoie de unitate mai mult ca oricând!Trebuie să fim conştienți cu toții, că, numai prin muncă, prin eforturi susţinute, prin profesionalism vom putea să performăm. Numirea în funcții de conducere a unor specialişti în domeniu, şi nu neapărat oameni politici, ar favoriza mult bunul mers al societății. Cercetarea ştiințifică va trebui să ocupe locul pe care îl merită.
Fiind membri ai NATO şi ai UE, putem spera la o viață mai bună. Privitor la revoluţia conştiințelor, eu cred că oamenii se vor trezi la realitate şi, acordându-se atenție sporită tineretului, va începe construcția pe toate planurile în România.
Rog să-mi fie permis să doresc revistei . Vitralii-Lumini şi umbre ” să se bucure în continuare, din plin, de aprecierile cititorilor.
A consemnat col.(r) Grigore Predişor „
