Salvatorii teleormăneni au intervenit în această seară în cazul unui incendiu izbucnit într-un apartament din blocul 253, str. Alexandru Colfescu, din Alexandria. Salvatorii au deplasat la locul incidentului o autospecială de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autosmecială descarcerare și o ambulanță SAJ Teleorman.
La pătrunderea echipajelor de pompieri în interiorul apartamentului, aflat la etajul IV, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la o tigaie cu mâncare, cu degajare mare de fum, iar în apropiere, un bărbat, de aproximativ 65 de ani, era căzut, intoxicat cu fum.
Pompierii militari alexăndrineni au evacuat rapid victima și au predat-o echipajului medical SAJ Teleorman care, după acordarea primului ajutor, a transportat-o la spital.
Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului și evacuarea fumului de pe casa scării, cu ajutorul electroventilatoarelor din dotarea autospecialelor, au mai fost evacuate 6 persoane din apartamentele aflate la nivelul superior al blocului. Alte 10 persoane se autoevacuaseră până la sosirea salvatorilor.
În acest moment situația este sub control, în condiții de siguranță pentru cetățeni și pentru bunurile materiale ale acestora.