Salvatorii teleormăneni au intervenit azi în cazul unui eveniment rutier produs pe raza localității Balta Sărată, în care a fost implicat un autoturism. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ Teleorman.
Două victime, de aproximativ 17 și 80 de ani, conștiente și cooperante, neîncarcerate, politraumatizate, au fost preluate de echipajele medicale, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital.
Pompierii au asigurat măsurile PSI, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.