-3.2 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, februarie 18, 2025

Incendiu produs la un depozit mobilă din municipiul Alexandria

Sănătate

Salvatorii teleormăneni au intervenit azi în cazul unui incendiu produs la un depozit mobilă din municipiul Alexandria, în fața stației CFR, peste calea ferată. Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Din primele date, rezulta că incendiul se manifestă într-o încăpere de la etajul I.

Incendiul a fost lichidat, însă în acest moment se acționează cu electroventilatoarele pentru evacuarea fumului din clădire. Focul s-a manifestat într-o încăpere, folosită ca birou, unde se aflau mai multe materiale plastice și câteva elemente de mobilier.

Pompierii au reușit să-l stingă în limitele găsite, fără ca acesta să se propage și la alte bunuri materiale.

Evenimentul a fost gestionat de patru echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

Nu au fost înregistrate victime.

Valoarea pagubelor, a bunurilor salvate și cauza probabilă de incendiu vor fi stabilite la finalizarea în totalitate a intervenției.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole