Ziua Medicinei Militare onorează sacrificiul, devotamentul și profesionalismul personalului medical militar care și-a dedicat viața salvării și îngrijirii persoanelor aflate în suferință, în multe cazuri în situații limită – personal militar și civili deopotrivă.
Ministerul Afacerilor Interne, indiferent de titulatura sau forma de organizare a vremurilor, a fost implicat în dezvoltarea medicinei militare
Alături de întregul Sistem de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, și structurile de profil ale Ministerului Afacerilor Interne au sărbătorit anul acesta la 21 august, 162 de ani medicină militară în țara noastră.
La festivitatea desfășurată la Monumentul Eroilor Sanitari din București au participat reprezentanți ai conducerii MAI și MapN, ai altor instituții de profil din Capitală. A fost prezent și secretarul de stat din MAI dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, șeful Direcției Medicale a MAI, dl. Robert-Dragoș Vlad și alți reprezentanți ai medicinei militare.
Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din MAI a fost reprezentată de președintele acesteia, general de brigadă r. Tudor Sandu, prim-vicepreședintele general-locotenent medic dr. Mihai-Marius Dan și vicepreședintele general de brigadă r. Tudorel Ene.
Această aniversare reamintește efortul personalului medico-militar în îngrijirea efectivelor, a populației civile, a bolnavilor și răniților atât pe timp de război, cât și de pace, precum și în situații de criză. Prima organizare a serviciului sanitar românesc datează de pe vremea domnitorului Alexandru Moruzzi (1793-1796, 1799-1801) care a dispus angajarea a trei doctori în cadrul Agiei / Poliției Capitalei, care aveau drept atribuții supravegherea sănătății publice dar și îngrijirea gratuită a bolnavilor săraci. Prima atestare despre organizarea asistenței medicale apare în Regulamentele Organice ale Moldaviei și Valahiei, din 1831 și respectiv 1832, care înființează un Comitet al sănătății la București și unul la Iași, sub conducerea Departamentului Treburilor din Lăuntru – actualul Minister al Afacerilor Interne. La 13 Septembrie 1831 spătarul Alexandru Ghica, comandantul oștirii, este însărcinat să organizeze Spitalul pentru oastea pământească actualul Spital Militar Central din Capitală. O dezvoltare importantă a serviciului sanitar a avut loc în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza care, în 1860, îi conferea medicului Carol Davila rangul de general, îl numea medic-șef al Armatei Române și inspector general al Serviciului Sanitar. La 21 august 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza aproba Raportul prințului Ioan Grigore Ghica, ministru de Război în Guvernul condus de medicul Nicolae Kretzulescu, și proiectul actului prin care se instituia, prin Înalt Decret Domnesc, Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, acesta fiind momentul constituirii medicinii militare, al cărei scop principal era asigurarea sănătăţii efectivelor militare. În documentele aflate în Arhivele Naționale este consemnată și înființarea Direcției Medicale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Rolul Ministerului Afacerilor Interne la dezvoltarea medicinei militare românești s-a concretizat și prin profesionalismul, asumarea și dedicarea echipelor de medici și personal medical care și-au desfășurat activitatea de-a lungul timpului în structurile MAI.
Modernizarea și descentralizarea sistemului sanitar din țara noastră s-a concretizat în numeroasele modificări ale legii sanitare, la propunerea medicilor aflați în subordinea Ministerului de Interne. Atribuțiile stabilite în 1862, de reglementare ale actului medical atât pentru militari cât și cel destinat populației civile s-au menținut în toată perioada de asumare a identității naționale, când Ministerul de Interne a avut un aport important în evoluția legislativă a sistemului sanitar din țara noastră, remarcându-se preocuparea pentru promovarea unei educații sanitare, pentru protejarea sănătății populației și a cetățenilor.
În cadrul Ministerului Afacerilor Interne funcționează Direcția Medicală, care are în structura sa mai multe unități medicale, între care Spitalul de Urgență Profesor Dr. Dimitrie Gerota, și Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Dr. Nicolae Kretzulescu prin reorganizarea Policlinicii Centrale a MAI din București.
MAI beneficiază și de alte unități medicale în țară, precum și de un personal medical calificat, cu o mare experiență și capacitate profesională, oferite tuturor pacienților unităților medicale.
Col.r. Orodel Emilian
Purtător de cuvânt al Filialei Județene ,,Mihai Viteazul” Teleorman a ANCMRR din MAI