TELEORMANUL ARE VIITOR…CRÂNGENIUL ARE VIITOR!

Sănătate

La inițiativa Prefectului Județului Teleorman, doamna Valentina-Veronica MITRAN-PITICU, începând cu data de 10 august 2024, s-a desfășurat o campanie ( în premieră și unică la nivelul județului nostru ), intitulată ,,TELEORMANUL are VIITOR”.
Zilele trecute, la sediul Instituției Prefectului Județului Teleorman, într-o atmosferă destinsă și plină de zâmbete, doamna prefect i-a invitat pe toți acești copii și adolescenți înscriși în această campanie, pentru a-i cunoaște ( și a se cunoaște reciproc) și pentru a-i premia, acordându-le câte o diplomă.
În sală au participat zeci de copii talentați și merituoși care au obținut rezultate remarcabile și deosebite la învățătură, diferite concursuri ori competiții școlare ori sportive, cei care prin efort, abnegație, dăruire, dar și talent s-au remarcat și evidențiat, individual ori în echipă.
Majoritatea au fost însoțiți de profesori ori antrenori, dar și de cei apropiați ( părinți și rude).
După urarea de bun venit, doamna prefect a reamintit scopul acestei inițiative personale și din discursul dumneaei am reținut că:
,, Această campanie, inedită s-a dorit a fi o sursă de inspirație pentru copiii talentați ai județului nostru și de a-i promova și încuraja de a obține noi performanțe. Ne dorim ca promovarea și încurajarea tinerilor să devină o normalitate pentru fiecare dintre noi, pentru că ei sunt VIITORUL județului nostru. Tinerii merituoși reprezintă motorul progresului în orice societate. Prin ambiția lor, determinarea de a învăța și de a se autodepăși, ei ne inspiră și ne arată că există speranță pentru viitor. Suntem convinși că tinerii pe care i-am prezentat începând cu 10 august, reprezintă numai o parte a tinerilor merituoși ai județului Teleorman și că în județ sunt mult mai mulți tineri care vor ajuta la devoltarea zonei noastre. Tinerii, ale căror povești le-am scris, ne arată că succesul și excelența în diverse domenii nu este doar despre talent, ci și despre muncă asiduă, pasiune și dorinta de a face o diferență în lume. Deși provocările lor sunt mari, tinerii merituoși reușesc să transforme obstacolele în oportunități, dând dovadă de maturitate și responsabilitate, dincolo de vârsta lor. Ei nu doar că aspiră la excelență pentru ei înșiși, ci și pentru comunitățile lor, devenind modele de urmat pentru generațiile viitoare. Apreciați, sprijiniți și încurajați, acești tineri vor continua să strălucească și să construiască un viitor mai bun, bazat pe valori autentice și pe dorința de a crea schimbare. Ei sunt cei care, cu mult curaj și inovație, ne conduc spre un mâine mai bun.
Instituția Prefectului Județului Teleorman mulțumește tuturor celor care ne-au scris despre copiii merituoși pe care îi cunosc, facându-i astfel cunoscuți și arătând că Teleormanul are viitor.
Vă dorim mult succes în tot ceea ce întreprindeți și nu uitați că datorită vouă, tinerilor acestui județ, credem într-un VIITOR frumos al județului TELEORMAN!”

Apoi, rând pe rând ( în ordinea înscrierii și publicării poveștilor acestora, începând cu data de 10 august), acești copii și adolescenți au fost felicitați de către doamna prefect, care le-a înmânat Diploma ,,TELEORMANUL are VIITOR”. Am fost plăcut surprins ca printre ,,geniile” și copiii ,, minune” ai Teleormanului, să mă întâlnesc, s-o cunosc și să o felicit pe … deja faimoasa fetiță deșteaptă, talentată și consacrată, domnișorica Rebeca RIZEA, de curând ,,botezată” … ,,noua Mădălina Manole” a Alexandriei și Teleormanului ( cea care, la rugămintea doamnei prefect a intonat impecabil Imnul Național al României…), ori cu faimoasa Ioana-Vanessa VELCEA, recent desemnată ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Alexandria. Menționez că tații lor, sunt camarazi de-ai mei… Deasemenea, am recunoscut în sală și alți copii și tineri talentați ( cum ar fi : Andrei-Cătalin OINARU, Nicolas-Leonard GÎȚOI, ori David-Andrei BURTEA – toți trei ,,Cetățeni de Onoare” ai municipiului Alexandria). Dar pentru mine, surpriza cea mai mare a fost plăcerea de a o vedea și cunoaște pe domnișorica IULIA-ANDRADA POP, un copil minunat, harnic, deștept, inteligent, educat și talentat, din CRÂNGENIUL meu natal, care era însoțită de îndrăgita sa profesoară de limba română, distinsa și minunata doamnă Mari MANAFU ( fost director al Școlii Gimnaziale din Crângeni). Din interesanta sa poveste, publicată de către Prefectură, am reținut următoarele: ,,Povestea Iuliei, ne dovedește că nu contează dacă locuiești în mediul urban sau rural, atâta vreme cât ești ambițios și îți propui țeluri înalte.

Deși are numai 12 ani, Iulia este un copil care se comportă și gândește destul de matur. Un copil cu o sete mare de cunoaștere, punând multe întrebări și fiind o adevărată provocare pentru mulți adulți.
Iulia este o elevă silitoare, preocupată de tot ceea ce înseamnă școală și lecții, dar pasiunea ei cea mai mare este Limba și literatura română.
Încă din clasele primare a început să citească foarte mult și să compună și asta și datorită dascălilor de la Școala din Crângeni, una dintre școlile din mediul rural din Teleorman unde se face performanță și copiii iubesc școala.

”M-a impresionat determinarea și seriozitatea ei! Pasiunea și puterea pe care le simt zilnic, la ore și nu numai! S-a calificat la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română și acesta nu este puțin lucru! Am fost sprijiniți, ajutați, înțeleși de către conducerea școlii, profesori, de către Primărie, Consiliul Local, părinți și elevi. Iulia s-a prezentat onorabil, a purtat cu mândrie uniforma Școlii Crângeni, a vorbit despre Teleorman așa cum doar un copil ca ea poate să o facă! Iulia este eleva pe care oricare profesor și-o dorește! Te provoacă să te reinventezi în fiecare zi, să te autodepășești și să demonstrezi! NU e ușor, dar e frumos!” declară doamna Manafu, profesoara Iuliei de Limba și literatura română.
Iulia-Andrada Pop, eleva minune din Crângeni, a participat la Olimpiada Națională de Limba și literatura română, clasându-se pe primul loc la nivel de județ și în primii 20 la nivel național.
Un copil, care în clasa a V-a a obținut locul 1 pe județ, a simțit gustul succesului și acest lucru a ambiționat-o și și-a propus deja țeluri mai înalte pentru clasa a VI-a!
Suntem mândri de tine, Iulia!
Mult succes în continuare!”

Și din partea mea, sincere felicitări, Iulia!❤️🙏
Felicitări sincere și doamnei profesor Manafu!❤️🙏

Inițiată de Prefectul județului Teleorman, doamna Valentina-Veronica MITRAN-PITICU, campania ,,TELEORMANUL are VIITOR” se dorește a dăinui an de an, pentru a promova copiii și tinerii talentați (care excelează în domeniul lor) care sunt viitorul județului nostru. Mă alătur și eu doamnei prefect pentru a le adresa, încă odată, sincere felicitări și mult succes, TUTUROR copiilor și adolescenților din Teleorman! Le mulțumim TUTUROR copiilor și tinerilor MERITUOȘI ai județului nostru, care ne arată că TELEORMANUL are viitor!

Cinste, onoare, recunoștință și respect maxim, din partea mea, pentru toți protagoniștii ( copii, părinți, profesori, antrenori, dar și doamnei prefect, pentru această minunată inițiativă)!❤️🇷🇴🙏

Am onoarea să vă salut, cu deosebit respect !
Colonel în rezervă ORODEL Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole