Salvatorii doljeni luptă în acest moment cu un incendiu produs la un service auto din Craiova, ce se manifesta cu flacara deschisa, pe o suprafață de aproximativ 600 mp, cu degajări mari de fum.
Pentru localizarea și stingerea incendiului, la fața locului au intervenit 8 autospeciale de stingere, 2 autoscări și 1 ambulanță SMURD.
În sprijinul echipajelor locale de pompieri și gestionarea situației în cele mai bune condiții, efectivele au fost suplimentate cu încă 2 autospeciale de stingere de la ISU Gorj și ISU Olt.
Pentru protecție populației aflată în proximitate zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.
Incendiul a fost localizat de pompieri, astfel ca pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat.
Echipajele de salvatori continuă misiunile pentru stingerea incendiului.